”Mi-am asumat această declarație, alături de dna Firea și dl Țuțuianu, conștient fiind că Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură. A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume, într-un cadru cât mai larg, pentru că numai așa putem lua deciziile corecte.
Am identificat, alături de colegii mei, cauzele care au condus la situația noastră actuală, una deloc favorabilă, în ciuda măsurilor bune din punct de vedere economic și social pe care le-a luat Guvernul.
Am propus, de asemenea, un plan de măsuri, unele imediate, altele pe termen mediu, care să ne asigure păstrarea guvernării, a poziției de cea mai puternică forță politică a României și premisele câștigării alegerilor care vor avea loc anul viitor.
Trebuie să asigurăm stabilitatea coaliției majoritare, continuarea și implementarea proiectelor importante ale actualului Guvern, să sprijinim administrația publică locală prin investiții publice și alocări judicioase de fonduri, să îmbunătățim imaginea PSD atât pe plan extern, cât și pe plan intern, fără însă a face rabat de la principiile noastre și fără a ne asocia în vreun fel cu forțe care ne erau potrivnice până mai ieri.” este declarația lui Paul Stănescu, vicepremier, ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, unul dintre semnatarii scrisorii anti Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest