Data publicării:
Scrisoare adresată conducătorilor României, din partea a sute de părinți furioși. Cum sunt sacrificați mii de copii an de an
Mii de copii cresc în procese de divorț, având atât copilăria, cât și sănătatea mintală sacrificate. Lipsa de interes asupra procesului justiției din România creează noi drame.
Vasilica Mihăilă este din Iași și este mama a trei copii. Ea se află într-un proces de divorț, fiind și victima „sistemului” în același timp. „Sistemul” este reprezentat de birocrație, termene prea lungi pentru a mai putea ști sigur dacă încă este respectat principiul celerității judecății, funcționari publici nervoși și suprasolicitați din cauza lipsei de personal și fonduri, dar și a lipsei inovației și inițiativei.
Vasilica Mihăilă a ajuns la 23 de termene în instanță, având și o sentință definitivă de custodie totală asupra copiilor - dar care nu poate fi pusă în aplicare. Totodată, tatăl îi interzice accesul la proprii copii.
Cazurile asemănătoare celui de mai sus au motivat un număr impresionant de părinți care se află în situații similare să se mobilizeze și să creeze un grup civic numit ARTEMIS. Acesta are ca misiune încercarea de a trage un semnal de alarmă (deasupra celorlalte care au fost trase în ultimii 20 de ani) și de a capta atenția celor care sunt responsabili cu luarea de decizii.
În urma unor discuții pe subiecte similare, purtate cu avocatul Bogdan Bărbuceanu, este știut faptul că problemele vin de la bani; motivul statului fiind că „nu sunt bani pentru mai mulți magistrați”. Însă, problema nu este numai despre economie, ci și despre restructurare și legiferare. În continuare, sute, mii sau zeci de mii de copii cresc de-a lungul anilor sau chiar zecilor de ani fiind târâți prin procesele cu părinții. De multe ori, chiar părinții exercită o presiune asupra propriilor copii pentru a alege între mamă sau tată.
Statul român eșuează în a înțelege că sunt sacrificate copilăria și sănătatea mintală a multor copii - doar dintr-un pix - din cauza neacordării atenției asupra unui subiect atât de sensibil.
Iată scrisoarea grupului civic ARTEMIS, care continuă să se mobilizeze pe zi ce trece, în speranța că statul român va lua aminte de cererile a zeci de mii de părinți români, dar și a dramelor prin care trec aceștia:
„Scrisoare deschisă către:
Prim Ministrul Marcel Ciolacu,
Ministrul Justiției,
Ministrul Afacerilor Interne,
Ministrul Familiei, Tineretului si Egalității de șanse,
Parlamentul României – Comisia pentru cercetarea abuzurilor,
Președintele României,
Dragi români,
Astăzi ne adresăm dumneavoastră, cei ce ocupați înaltele funcții publice cu onoare și responsabilități, cu demnitate și obligații morale, cu dedicare față de cetățeni și țară și cu datoria publică de a fi în slujba noastră, a tuturor românilor.
Ne adresăm cu un STRIGĂT! Este de fapt o voce mai puternică decât cea a unei mame care nu își poate îmbrățișa cei 3 copii de 3 ani de zile, și care în curând nu va mai avea voce, căci a decis să intre în greva foamei din data de 3 martie.
Pe această mamă o cheamă Vasilica Mihăilă iar pe copiii săi: Tudor, Eva și Sabin.
Cazul ei nu este singular, în România sunt mii de astfel de familii cu copii orfani ai căror părinți sunt în viață și care au ajuns să lupte doar ca să fie prezenți în viața copiilor lor! Copiii Vasilicăi Mihăilă sunt de 3 ani orfani de o mamă care trăiește!
Am reușit să ne protejăm aurul tarii! NU SUNTEM capabili să ne protejăm familiile în fața abuzurilor emoționale, neprotejându-ne în acest fel, de fapt, adevăratul aur al țării noastre: COPIII!
Ajutați-i pe copiii Vasilicăi Mihăilă să își îmbrățișeze mama! Este un gest de a ieși din pasivitatea care a copleșit instituțiile pe care le administrați în fața acestui fenomen atât de grav cum este abuzul emoțional, alienarea parentală.
Vă rugam! Fiți solidari cu suferința acestor copiii și ai acestei mame. Dacă astăzi România nu poate ajuta o singură familie, are degeaba aur, căci ne vom transforma cu toții în Midas: deși transformăm în aur tot ce atingem, nu ne vom putea bucura de el.
Până în acest moment singura instituție care a reacționat a fost Parlamentul României, mai precis Comisia Juridică a Camerei Deputatilor condusă de doamna Laura Vicol. Președinta acestei comisii coordonează în acest moment discuțiile asupra modificărilor legii 272 din 2004, o lege care îi poate da Vasilicăi și miilor de copii aflați în aceeași situație , o șansă la normalitate.
Așa cum știm, aceste demersuri durează mult, iar Vasilica Mihăilă are nevoie de ajutor acum, AZI, iar printre instituțiile care pot lua măsuri imediate se află Ministerul Familiei si Ministerul de Justiție. De ce nu reacționați?
Doamna Ministru Alina Gorghiu, aveți o situație în care sunt încălcate sentințele judecătorești, o situație în care Vasilica a trecut printr-o tentativă de omor comisă de fostul soț, tatăl celor 3 copii, iar plângerea penală a fost clasată într-un mod halucinat pe motiv că: Vasilica Mihăilă nu a murit! Cum rezolvați această situație absurdă? Cum arătați că există dreptate?
Doamna Ministru Natalia Intotero aveți o situație clară în care sunt trei copii abuzați emoțional și le sunt încălcate drepturile fundamentale. Cum îi protejați? Cum ajutați aceste trei suflete să aibă șansa la o viață normală?
Pentru Vasilica Mihăilă aurul înseamnă copiii săi. Nimeni si nimic nu ii poate înlocui. Ajutați-o!
Arătați că prețuiți familia și că faceți ceea ce vă stă in puteri: Să salvați vieți amputate emoțional!
Grupul civic A.R.T.E.M.I.S.
Cristian Anghel – Fondator grup
Alina Enache – Fondator grup”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News