Data publicării:

Scripcaru, candidatul PSD - PNL împotriva lui Coliban la Primăria Brașov / „Am toată convingerea că în 9 iunie ne vom lua revanșa“

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Agerpres
Agerpres

George Scripcaru este candidatul Alianței PSD - PNL la Primăria Capitalei.

George Scripcaru a fost desemnat de Alianța PSD - PNL drept candidat la funcția de primar al Brașovului. Acesta se va confrunta cel mai probabil cu actualul edil, Allen Coliban.

Prezenți la Brașov, liderii PNL au vorbit despre lucrurile bune făcute de administrația liberală și au venit cu argumente în favoarea realegerii - după 4 ani - lui George Scripcaru, în funcția de primar.

„Brașovenii au de ales între un om pe care-l caracterizează experiență și actualul primar, care face doar gălăgie“, a punctat Lucian Bode.

„După mai multe întâlniri l-am convins să accepte candidatura la primărie. Am reușit să-l convingem și iată-l angajat pe această nouă candidatură și sunt convins că va fi benefică pentru brașoveni. Cu echipa liberalilor brașoveni va fi în continuare cel mai bun primar al brașovenilor“, a precizat președintele PNL Nicolae Ciucă. 

De cealaltă parte, Adrian Veștea a spus că are „toată convingerea că în 9 iunie ne vom lua revanșa“.

„Putem spune brașovenilor că știm să facem administrație, iar proiectele implementate sunt deja vizibile în comunitățile în care am fost deja prezenți. Am lucrat fără sa creez scandaluri, fără turbulențe. Nu m-a recomandat nici cearta, ci ceea ce este vizibil la nivel de CJ Brașov“, a spus acesta.

„Vreau sa va spun ca astăzi în fața a peste 500 de colegii liberali din tot județ, am spus un lucru foarte clar, brașovenii au de ales între un om pe care-l caracterizează experiența,  determinarea si actuala administrație care în afară de gălăgia pe care o face actualul primar, în afara de faptul ca au promis ca vin oameni noi, au ținut administrația în stagnare.

Cât privește CJ vreau să-i mulțumesc colegului meu Adi Vestea, a venit sa pună umărul la stabilitate în guvernare, continuitate și cred eu ca acest lucru l-am resimțit cu toți. el a luat decizia sa se reîntoarcă, va fi un președinte foarte bun. Toți ceilalți colegi care își vor reînnoi mandatele au arătat că știu să facă administrație. Sunt convins ca experiența le va fi de mult ajutor. Sunt convins că atât domnul Scripcaru cat și Adi Vestea le vor fi exemple“, a mai zis Lucian Bode.

„Eu și colegii mei vedem în Brașov un potențial de dezvoltare economică și vrem să promovăm această oportunitate. Am găsit disponibilitatea oamenilor de afaceri de a investi în proiecte noi și de a-și dezvolta afacerile. Pentru mine înseamnă un model de comunicare care trebuie să realizeze o interconectare.

Am venit să sprijin doi oameni de administrație, doi candidați ai PNL care cu certitudine o să câștige alegerile din luna iunie, o să-și recâștige Primăria Municipiului și celelalte localități unde nu avem primari. Diferența au făcut-o faptele. Diferența o fac lucrurile lăsate in urmă, nu cele pe paginile de Facebook“, a mai precizat Nicolae Ciucă.

De când este ministru al Dezvoltării, Adrian Veștea a susținut creșterea fondurilor alocate de la 1,9 miliarde lei, în 2023, la 4,6 miliarde lei, în 2024. S-au modernizat 2.250 de kilometri de drum, s-au realizat 150.000 de branşamente individuale la apă-canalizare şi 8.397 branşamente individuale la reţeaua de gaze naturale.

Adrian Veștea candidează acum pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel