Data publicării:

Scriitorul român lingușit înainte de '89 și criticat ulterior. Daniel Cristea Enache: Alții, la vârsta asta, își agață ghetele-n cui

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Cultura
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Criticul literar Daniel Cristea-Enache a vorbit despre un scriitor român care își continuă cu dedicare munca și la vârsta de 94 de ani.

În cadrul emisiunii „De Ce Citim“, la DC News, Daniel Cristea-Enache a vorbit despre scriitorul Dumitru Popescu:

„,Când Dumitru Popescu era la putere, acum 40-50 de ani, când era în vârful acestei ierarhii, aflate la confluența lumii culturale și literare cu aceea a ideologiei unice, era coadă în anticamera lui. Erau foarte mulți cei care îl lingușeau și asta arăta și puterea lui în epocă, dar și caracterul multora dintre cei care atunci scriau foarte frumos despre Dumitru Popescu, iar după decembrie 1989 fie nu au mai scris nimic, fie au trecut în extrema cealaltă și au început să-l critice, să-l insulte pe cel care căzuse din funcțiile lui.

Eu nu l-am apucat pe Dumitru Popescu înainte de 1989, eram prea mic. Eu de abia în ultimii 7-8 ani am găsit la redacția România Literară o carte a lui, un roman nou, și am zis: Ia să văd și eu cum este, de fapt, Dumitru Popescu, cum scrie Dumitru Popescu la 25 de ani de la Revoluție, câți erau atunci. Am vrut să văd ce impresie îmi face cartea unui asemenea autor despre care auzisem foarte multe lucruri și multe nu erau de bine și, când am deschis cartea și am început să o citesc, am observat că este un prozator bun.

Deci, Dumitru Popescu, cel despre care, după Revoluție, se spune că nu are niciun fel de talent, că totul își datora funcției și așa mai departe, pe text, citindu-i cartea, într-o condiție de serenitate critică, am realizat că e vorba de un autor valoros, original, deși deja are o vârstă, astfel că am scris o cronică, aproape preponderent pozitivă, iar apoi el a citit această cronică și a început să-mi trimită cărțile noi.

Mi-a trimis, după un an, o carte nouă și am zis să văd dacă și în acea carte este la fel, iar impresia s-a păstrat. Cred că în ultimii ani am scris de 3-4 ori despre cărțile lui Dumitru Popescu și niciuna nu este reeditare, toate fiind scrise acum, între 80 și 90 de ani sau poate chiar după 90 de ani. Acest lucru arată că dacă ești un autor profesionist poți să scrii cărți noi și la asemenea vârste la care cei din alte domenii își agață ghetele în cui“, a spus Daniel Cristea Enache.

Youtube video image

Conform Wikipedia, Dumitru Popescu, zis „Dumnezeu”, s-a născut în 1928 în Turnu Măgurele, județul interbelic Teleorman, și este este un om politic, jurnalist, prozator, poet și memorialist român.

Absolvent de științe economice, Popescu intră în Partidul Muncitoresc Român în 1953. În anii 1950 și 1960 activează ca jurnalist la publicații precum Contemporanul, Scînteia tineretului și Scînteia. În perioada 1962–1965 este vicepreședintele Comitetului de Stat pentru Cultură. Este primit în Comitetul Central al P.C.R., unde înaintează rapid în funcție, astfel încât din 1969 face parte din Comitetul Politic Executiv (CPEx). În anii 1970 a devenit un om de încredere al șefului statului, Nicolae Ceaușescu, și a contribuit la construirea cultului personalității acestuia. Între 1971 și 1976 a fost președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel