Sâmbătă, 2 septembrie, ora 18.30, în stația de vapor din Piața Jászai Mari, va avea loc evenimentul care îl are ca invitat pe Cristian Teodorescu. Acesta va purta un dialog cu Lajos Parti Nagy despre romanul „Medgidia, orașul de apoi” și despre interacțiunea istoriei fluviale a celor două țări (România şi Ungaria). Moderatorul discuției va fi László Potozky.
Scriitorului Cristian Teodorescu îi place să scrie povestiri. A început când avea paisprezece ani şi i-a apărut o schiță în revista „Vânătorul și pescarul sportiv”. Este publicat în antologia „Desant '83”, iar în 1985 debutează cu volumul de povestiri „Maestrul de lumini”, urmat de „Tainele inimei” – 1988, „Faust repovestit copiilor mei” – 1991, „Povestiri din lumea nouă” – 1996, „Îngerul de la benzinărie” – 2003. Cel mai recent volum al său, „Medgidia, oraşul de apoi”, publicat în 2009 la Editura Cartea Românească şi republicat la Editura Polirom în 2012, este un roman alcătuit din 103 povestiri despre oamenii din oraşul în care s-a născut.
Cărțile de proză ale lui Cristian Teodorescu au fost traduse în limbile cehă şi italiană. Este prezent, de asemenea, în volumele colective: „Generaţia '80 în proza scurtă”, 1998, „Competiţia continuă” şi „Generaţia '80 în texte teoretice”, 1994, dar şi în alte antologii de proză românească apărute în Rusia, Olanda şi SUA. Romanul „Medgidia, oraşul de apoi / Medgidia, a hajdani város” a apărut în limba maghiară în anul 2014, la Editura „Lector”, în traducerea Gabriellei Koszta.
„Cristian Teodorescu din Medgidia, de profesie croitor literar, a tăiat o bucată din Dobrogea şi a făcut din ea un costum impecabil, aşa cum se purta pe vremea marilor scriitori. Trebuie spus că Dobrogea are stofă, iar cine nu ştie nimic despre cum poţi rămâne fermecat de praful, apele, oamenii şi de infinitele ei poveşti, are acum o bună ocazie să afle. Cele o sută de triburi ale Dobrogei fac împreună un mic Babilon fratern şi îşi trăiesc, netulburate, tihna de o mie de ani. Teodorescu a avut noroc şi le-a fotografiat în secunda miraculoasă a copilăriei lui. După aceste imagini rare a cusut apoi o carte extraordinară, ajunsă la modă încă din tipar.” (Doru Buşcu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"