Data publicării:

Scriitorul chilian Enrique Lafourcade, autorul nuvelei 'Palomita Blanca', a murit la 91 de ani

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Cultura
WhatsApp

Scriitorul şi ziaristul chilian Enrique Lafourcade, autor de romane, nuvele, fabule, eseuri, articole şi cronici, a murit luni la 91 de ani după o lungă suferinţă, a informat familia sa citată de EFE.

"Zboară cât mai sus, dragul nostru, la fel ca 'Palomita Blanca, a scris pe reţelele de socializare fiica sa, Nicole Lafourcade amintind de unul din titlurile operei sale. 

Lafourcade, retras din viaţa publică din 2010, este cunoscut pentru ampla sa operă literară ce cuprinde titluri ca 'La fiesta del Rey Acab', 'El Príncipe y las Ovejas', 'Novelas de Navidad' sau 'El gran taimado', despre dictatorul Augusto Pinochet (1973-1990).

După ce a publicat cartea despre Pinochet, având motive să se teamă de posibile repercusiuni, Lafourcade a cerut azil în calitate de "oaspete" la Ambasada Argentinei din capitala chiliană la 26 noiembrie 1984, iar a doua zi a fost lăsat să plece la Buenos Aires.

După câteva săptămâni el s-a reîntors la Santiago de Chile unde a început să publice ziarul El Mercurio care a devenit o tribună de referinţă a temelor literare.

'Palomita Blanca' este fără îndoială cel mai mare succes al său, devenind una dintre cele mai vândute nuvele din istoria literaturii chiliene fiind tradusă în mai multe limbi străine.

'Palomita Blanca' a fost ecranizată cu acelaşi nume într-un film realizat de Raúl Ruiz.

Lafourcade a fost de asemenea un reputat academician şi a susţinut cursuri la universităţi americane de prestigiu, precum UC Davis şi Berkeley.

De-a lungul carierei sale, el a primit numeroase distincţii precum Premiul Municipal de Literatură din Santiago, Premiul CRAV, sau Premiul Gabriela Mistral.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel