
Bogdan Hrib, fondatorul editurii Tritonic și scriitor de romane polițiste, va vorbi în cadrul unui interviu la DC News despre universul cărților.
Interviul va fi difuzat azi de la ora 12:00.
Bogdan Hrib
Cunoscutul scriitor al seriei Sterian Munteanu, Bogdan Hrib s-a născut pe 14 decembrie 1966 în București. A absolvit Facultatea de Construcții Civile, dar n-a lucrat niciodată în domeniu. La începutul anilor '90 a publicat o serie de fotoreportaje și anchete în diferite ziare și reviste, iar în 1992 și-a deschis o agenție de publicitate, potrivit Wikipedia.
În 1993 a fondat editura Tritonic, în cadrul căreia a publicat mulți autori români și a pus bazele unor serii polițiste, de ficțiune, science fiction și fantasy. În anii care au urmat a colaborat cu diferite universități, susținând prelegeri despre editarea de carte, relații publice și fotojurnalism. În 2008 a devenit consilier editorial la Crime Scene Publishing, iar între 2010 și 2012 a ocupat aceeași funcție la Publicațiile Flacăra.
Bogdan Hrib este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociației Profesioniștilor în Relații Publice, cadru didactic asociat la Facultatea de Management din SNSPA, iar în 2010 a devenit vicepreședinte al clubului Romanian Crime Writers.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De la ce vine porecla lui "Farmazon". Adrian Porumboiu: "Buzatu e homeless comparativ cu el"
- Ce trebuie să facă toți șoferii la fiecare 6 secunde. Titi Aur: Toate testele au demonstrat. Ar trebui învățat în școala de șoferi
- Ce să faci dacă nu reușești să slăbești. 9 sfaturi direct de la nutriționist: "Rămâi la 2 kg pierdute pe lună"
- ”Luna Neagră”, în semnul Fecioarei în octombrie. Oportunități inedite. HOROSCOP: E un moment excelent
- Ce spunea avocatul lui Dumitru Buzatu despre scopul ascuns al marilor dosare care apar în preajma alegerilor: Lucrurile încep să se agite
- Horoscop 25 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care "se vinde", astăzi. Alta încasează bani grămadă
- Olivia Steer spune că prietenii ei s-au îmbolnăvit de enteroviroză de la dârele lăsate de avion pe cer. ”Apar NUMAI deasupra aglomerărilor urbane”
- Marina Almășan și fosta soție a lui Victor Socaciu, la cuțite! Au trecut de la acuze la amenințări
- Scene șocante în Constanța. Fiul unei procuroare DNA și-a împușcat un prieten, după ce a fost înjunghiat
- Marcel Boloș spune la ce taxe noi nu poate renunța guvernul: "Nu le putem tolera la infinit"