Scrâșnești din dinți? Ai bruxism. Soluție simplă pentru a nu-ți deteriora dantura
Scrâșnești din dinți? Înseamnă că ai bruxism.
Bruxismul nocturn este greu de diagnosticat și mai ales de descoperit, dar din păcate este cel mai frecvent întâlnit. De obicei, persoanele care îl observă sunt, de fapt, partenerii care dorm fix lângă persoana afectată și sunt deranjați de zgomotul produs. Bruxismul de tip diurn apare ca o urmare a stimulilor externi. De fapt, episoadele de bruxism diurn apar fără ca persoana în cauză să le conștientizeze, mai ales atunci când se concentrează profund, trece prin stări emoționale intense sau prin situații stresante.
Ce este, mai exact, bruxismul
Bruxismul este o scrâșnire, frecare sau chiar încleștarea dinților în mod inconștient, obicei care îi aduce drept efecte deteriorarea stării dinților. Bruxismul este cunoscut popular drept “scrâșnit din dinți”.
De fapt, acesta este o problemă inconștientă pe care o au unii pacienți. Este descoperit doar atunci când pacientul merge la controlul stomatologic de rutină și medicul observă că smalțul dinților este deteriorat. Pacientul își scrâșnește dinții puternic în timp ce doarme, obicei care îi deteriorează smalțul dinților.
O soluție pentru a nu-ți deteriora dinții din cauza bruxismului este să porți o gutieră
Gutiera nu este altceva decât un dispozitiv din plastic care se va mula pe dantură și rolul său este de a separa dinții, astfel împiedicând lezarea datorită bruxismului.
Care este diferența dintre gutiera de bruxism și cea care se pune după ce este scos aparatul dentar? La cât timp trebuie înlocuită o astfel de gutieră?
La această întrebare ne-a răspuns Dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog ortodont și fondator al clinicilor PerfectDent și Perfect Dent Kids:
„Din punct de vedere tehnologic nu este o diferență mare între ele, cea de bruxism este mai rigidă, mai dură, se aplică atunci când pacientul are o uzură accentuată a dinților, iar cea de contenție este mai elastică, are ca rol stabilizarea rezultatului obținut în urma tratamentului ortodontic. Ele trebuie înlocuite atunci când se deteriorează sau nu mai au stabilitate optimă”, ne-a spus Dr. Denisa Zaharia.
Ați avut cazuri de pacienți cărora le-ați pus aparat dentar de două ori în ideea în care nu au purtat gutiere, iar dinții au revenit în poziția inițială?
„Da, am avut astfel de cazuri, fie pacienți tratați de mine, fie de alți medici, în care am aplicat aparat fix sau aliniatori transparenți pentru a corecta o recidivă cauzată de nepurtarea dispozitivelor de contenție”, ne-a mai zis Dr. Denisa Zaharia.
VEZI ȘI: Dr. Denisa Zaharia explică de ce ne scoatem măselele de minte, dacă sunt sănătoase
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News