Data actualizării:
Data publicării:

Scopul real al sondajului realizat de USR. Oana Zamfir: E foarte clar care e ținta dintre candidați / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Captură emisiunea Sinteza zilei, Antena 3 CNN
Sursă foto: Captură emisiunea Sinteza zilei, Antena 3 CNN

În cadrul emisiunii Sinteza Zilei, de pe Antena 3 CNN, jurnalista Oana Zamfir a vorbit despre sondajul intern realizat recent de USR și a susținut că există o manipulare politică, în contextul alegerilor prezidențiale, care vizează demobilizarea electoratului de dreapta.

Luni seară, Mihai Gâdea a prezentat la emisiunea Sinteza Zilei, de pe Antena 3 CNN, un sondaj intern realizat de USR între 7 și 9 octombrie 2024, după decizia CCR în cazul Dianei Șoșoacă, care a fost exclusă din cursa prezidențială.

La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, dumneavoastră cu cine ați vota dintre următorii?", rezultatele au fost următoarele:

1. Marcel Ciolacu 23,4%, 2. George Simion 19,8%, 3. Mircea Geoană 17,2%, 4. Elena Lasconi 17,1%, 5. Cristian Diaconescu 7,6%, 6. Nicolae Ciucă 6,2%, 7. Kelemen Hunor 3,8%, 8. Cristian Terhes 3,1% 9. Ana Birchall 0,7% 10. Ludovic Orban  0,7%, 11. Altul 0,4%.

Jurnalista Oana Zamfir a comentat acest sondaj și a sugerat că el reflectă strategia USR-ului de a-l discredita pe Nicolae Ciucă, având ca scop demobilizarea electoratului de dreapta. Ea consideră că publicarea sondajului este o tactică de manipulare și că scopul este de a convinge alegătorii că voturile pentru Nicolae Ciucă ar fi inutile, deoarece acesta nu ar intra în turul II. 

„Sondajul arată care este ținta USR-ului. E extrem de interesantă aruncarea pe piață, că eu nu vorbesc despre facerea publică a acestui sondaj, ci de aruncarea lui pe piață, ca un mijloc de manipulare. E foarte clar care e ținta USR-ului: Nicolae Ciucă.  

L-au trimis la 6 ca să demobilizeze electoratul de dreapta să mai voteze cu Ciucă, pentru că: „Uite, îi dai voturile degeaba, că nu intră în turul II"

De partea cealaltă, mai e o miza mică, Baubau că intră Simion.”, a spus Oana Zamfir. 

 

Ce căutau useriștii în piață

Oana Zamfir a vorbit, de asemenea, despre prezența useriștilor în Piața Unirii. 

„Mihai Gâdea, ai pus o întrebare și a rămas în aer. Ce căutau useriștii în piață? Domnul Pălărie, cu toată dragostea, s-o fi dus, cum spune domni sa, că era pe la Parlament. În schimb, întrebarea ta cred că avea la bază apelul făcut de doamna Clotilde Armand pe Facebook: Eu fac o plimbare până în Piața Unirii, cine vine cu mine?

A venit doamna Țoiu, colega sa de partid, cu dumneaei, a mai apărut domnul Pălărie și nu a mai apărut nimeni. Și atunci, probabil, au vrut să stingă asta. Nu a mai fost o tentativă de meeting și a fost o plimbare eșuată.”, a spus jurnalista Oana Zamfir la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel