România: - confirmate, - vindecate, - decese
Scrie-ne pe WhatsApp
sau sună-ne 0772.264.642 (L - V, 09:00 - 18:00)
DCNewsTV.ro -  Live  |  Video  |  Înregistrări
Conținutul articolului îl regăsiți mai jos.
Autor: Andrei Itu | Publicat pe: 19 sep, 20:02
Școli ÎNCHISE pentru alegeri. Orban anunță dacă se mai fac cursurile
Foto: Agerpres
Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Botoşani, că şcolile care vor găzdui secţii de votare vor fi închise o zi sau două, însă cursurile nu vor fi suspendate, ci vor fi susţinute online.

El a precizat că o decizie privind numărul de zile în care unităţile de învăţământ vor fi închise pentru elevi va fi luată în cursul zilei de luni. 'Şcoala se va desfăşura online, o zi, două, vedem, hotărâm în cursul zilei de luni, înainte de vot şi după vot, pentru a permite dezinfectarea sălilor de clasă care vor fi localuri pentru secţiile de votare. Doar atât. Nu se vor suspenda, ci se vor ţine orele online în sălile respective, astfel încât să se asigure dezinfecţia şi pregătirea claselor pentru primirea elevilor', a afirmat premierul Ludovic Orban.

Premierul Orban a declarat şi vineri seara, la Reghin, că după alegerile locale va fi nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor în care au fost secţii de votare, dar că deocamdată nu a fost luată o decizie la nivel naţional privind desfăşurarea online a cursurilor.

'Cu siguranţă va exista o decizie unitară. Am avut deja o discuţie, dar până nu luăm decizia şi cu consultarea tuturor factorilor, Autoritatea Electorală Permanentă, INSP, Ministerul Sănătăţii, nu vreau să vă dau acum un răspuns, dar cu siguranţă vor exista zile în care se va desfăşura activitatea şcolară online, nu se vor suspenda cursurile, ci se vor desfăşura online.'

'Pentru că avem nevoie de cel puţin o zi pentru a pregăti localurile secţiilor de votare, în condiţiile în care ştiţi că multe localuri ale secţiilor de votare sunt în şcoli. De asemenea, vom avea nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor în care au fost secţii de votare pentru reprimirea copiilor', a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
DCNewsTV.ro - Ultimele materiale video
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro