Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 147/22.04.2020), scrie Agerpres.
Pe 27 iulie, Senatul, Cameră decizională, a adoptat proiectul iniţiat de senatorul PSD Ecaterina Andronescu, conform căruia activităţile desfăşurate în învăţământul preuniversitar şi universitar se pot realiza şi online în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau cea de asediu, potrivit prevederilor constituţionale. Proiectul a fost adoptat cu 102 voturi "pentru" şi 26 "împotrivă".
Ce spune Ecterina Andronescu
Andronescu a explicat, într-o declaraţie susţinută în plen, că este vorba de o iniţiativă legislativă care vine să completeze Legea învăţământului, pentru a se putea exercita dreptul fundamental la învăţătură în situaţii de urgenţă sau de asediu, prevăzut de Constituţie.
"Această stare ne-a surprins anul acesta fără un suport legal pentru exercitarea acestui drept fundamental. Iniţiativa legislativă generează dreptul, dar şi obligaţia Ministerului Educaţiei de a genera o metodologie pe baza căreia să se poată desfăşura învăţământul preuniversitar - anul acesta am avut primele intervenţii ale ministerului după circa o lună de la suspendarea cursurilor - şi generează, de asemenea, obligaţia universităţilor de a-şi formula propria metodologie în baza autonomiei universitare, metodologie care să permită susţinerea şi evaluarea cursurilor universitare", preciza Andronescu.
Amendamente
Proiectul a fost adoptat cu amendamente admise în cadrul comisiei de specialitate, formulate de Ecaterina Andronescu, care prevăd că, în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu potrivit prevederilor constituţionale, activităţile desfăşurate în învăţământul preşcolar şi şcolar, dar şi cele din învăţământul universitar se pot realiza şi online, pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învăţătură prevăzut la art. 32 din Constituţie.
Propunerea legislativă pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 a fost respinsă pe 20 mai de Camera Deputaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare