Data publicării:

Şcoala ONLINE în starea de alertă. Ce prevede proiectul Guvernului

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Guvernul României a explicat, în cadrul unui proiect de lege trimis la Parlament, modul în care se vor desfăşura cursurile în starea de alertă. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Art.33 - Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în unităţile şi instituţiile de învăţământ se poate suspenda în perioada stabilită prin hotărârea CNSSU, prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății.

Art.34 - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, unităţile de învăţământ preuniversitar organizează activităţi din planurile de învăţământ și în mediu online.

(2) În situația în care activitățile nu pot fi desfășurate conform alin (1), pentru a asigura accesul egal la educație, inspectoratele școlare/inspectoratul școlar al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucțiunile ministrului educației și cercetării.

(3) Derularea activităţilor de la alin.(2), precum şi modul de recuperare a conținuturilor din programele școlare care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educaţieişi Cercetării.

Art.35 - Pe durata stării de alertă, instituțiile de învăţământ superior din sistemul naţional de învăţământ, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calităţii actului didactic şi cu asumarea răspunderii publice, vor utiliza metode didactice alternative de predare-învăţare-evaluare, în format online, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr.58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.

Art.36 - Ministrul educaţieişicercetării şiministrul sănătății, în baza hotărârii CNSSU, stabilesc, prin ordin comun, măsuri pentru desfăşurareaactivităţilor în unităţile /instituțiile de învăţământ de către elevi, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic, în condiţii de siguranţă sanitară, în scopul finalizării anului școlar 2019 – 2020, precum şi pentru pregătirea începerii anului şcolar 2020-2021.", explică Guvernul. 

VEZI DOCUMENTUL COMPLET AICI. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel