Data actualizării:
Data publicării:

SCM Râmnicu Vâlcea, învinsă fără drept de apel de Gloria 2018 Bistriţa în campionat

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp

Gloria Bistriţa și SCM Râmnicu Vălcea s-au întânit în derby-ul etapei a 8-a a Ligii Naționale.

Într-un meci de pe teren propriu, CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins campioana SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 24-19 (12-11), marţi. Partida a contat pentru etapa a 8-a a Ligii Naţionale de handbal feminin. Aceasta a fost prima înfrângere suferită de echipa vâlceană în actuala ediţie a campionatului, în faţa medaliatei cu bronz din stagiunea precedentă.

Prima repriză a fost una echilibrată, cele două echipe fiind, pe rând în avantaj, oaspetele având cel mai consistent avans, 8-5 (16). Gloria a intrat cu avantaj minim la cabine, 12-11, şi s-a desprins în repriza secundă, având la un moment dat şapte goluri în plus pe tabelă, 23-16 (56).

Pentru Gloria au marcat Valentina Ardean-Elisei 6 goluri, Laura Pristăviţa 5, Mariana Costa 3, Andreea Tetean 2, Natalia Vasilevskaia (ex-SCM) 2, Teodora Bloj 2, Daniela Raţiu 2, Nicoleta Dincă 1, Diana Ilina 1.

Golurile campioanei au fost reuşite de Mireya Gonzalez 6, Asma Elghaoui 4, Irina Glibko 3, Ann Grete Norgaard Osterballe 3, Marta Herrero 1, Alicia Fernandez Fraga 1, Kristina Liscevic 1.

SCM Râmnicu Vâlcea se menţine pe primul loc în clasament, cu 24 puncte (9 jocuri), urmată de CSM Corona Braşov, 22 p (9 j), SCM Gloria Buzău, 21 p (9 j), CSM Bucureşti, 18 p (8 j), CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, 18 p (10 j), etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel