Data publicării:

Scholz: Ucraina va trebui să se lupte „timp de 100 de ani” cu consecințele invaziei

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Olaf Scholz
Olaf Scholz

Ucraina va trebui "să se lupte timp de 100 de ani" cu consecinţele războiului actual, a declarat miercuri cancelarul german Olaf Scholz, făcând o paralelă cu efectele celui de Al Doilea Război Mondial în ţara sa, relatează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

"Cei care trăiesc în Germania ştiu că bombele care au căzut în timpul celui de Al Doilea Război Mondial sunt încă descoperite astăzi şi că alertele cu bombă continuă", a declarat Scholz în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin.

"Ucraina va trebui deci să se pregătească de acum să se lupte timp de 100 de ani cu consecinţele acestui război", a avertizat el.

"Ştim că astfel de războaie au consecinţe de lungă durată, toate bombele care sunt lansate acum vor rămâne multă vreme" în sol, a declarat cancelarul, care a precizat că ţările occidentale vor trebui "să lucreze împreună la reconstrucţia" Ucrainei.

Germania rămâne plină de bombe care nu au explodat şi care sunt adesea descoperite pe şantierele de construcţii, la 77 de ani după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial.

În decembrie anul trecut, o bombă de circa 250 kg a explodat pe un şantier din apropierea gării din Munchen, în sudul Germaniei, provocând rănirea a patru persoane şi întrerupând traficul feroviar, scrie Agerpres.

VEZI ȘI: BREAKING NEWS  Noua conducere instalată în Herson vrea alipirea, fără referendum, la Federația Rusă. Ce spun Kievul și Moscova

Zelenski a spus când se va încheia războiul cu Rusia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns miercuri lipsa unui termen concret în ceea ce priveşte promisiunea aderării ţării sale la Uniunea Europeană şi a spus că ucrainenii nu pot rămâne într-o incertitudine permanentă, potrivit EFE. 

'Ucraina este o ţară europeană de drept, care respectă ţările Uniunii Europene şi doreşte acelaşi respect. A invita Ucraina într-o comunitate politică europeană şi, în acelaşi timp, a o ţine la distanţă este ca şi cum ai fi invitat la o cină în familie, fără a ţi se oferi un scaun', a declarat Zelenski prin videoconferinţă în faţa studenţilor de la Universitatea Sciences Po din Paris.

Preşedintele ucrainean a subliniat în acest discurs că nu se poate ca Ucraina să fie acceptată în UE şi în acelaşi timp să nu fie inclusă în blocul comunitar:

'Nu putem sta într-o incertitudine continuă. Ar fi ca într-un cuplu, care trăieşte împreună de ani de zile, iar unul îi promite celuilalt că se vor căsători. Toate acestea nu sunt decât o promisiune şi intervine incertitudinea'.

În acelaşi timp, Zelenski şi-a exprimat convingerea că dacă Ucraina ar fi făcut parte din Alianţa Nord-Atlantică înainte de începerea invaziei ruse, lansată la 24 februarie, nu ar fi existat acum niciun război.

'A fost o greşeală că NATO nu a făcut loc Ucrainei mai devreme', a spus el. În opinia sa, aderarea ţării sale la Alianţă ar fi în beneficiul tuturor şi i-ar întări pe ceilalţi, pentru că armata ucraineană şi-a demonstrat deja capacitatea în acest război.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel