Scholz promite să trimită Ucrainei mai multe sisteme de apărare aeriană
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Olaf Scholz
Olaf Scholz
Cancelarul Olaf Scholz a declarat vineri că prioritatea Germaniei în ajutorul pe care îl acordă Ucrainei ar trebui să vizeze sprijinirea apărării de raidurile aeriene ruseşti asupra oraşelor sale şi reconstrucţia infrastructurii, informează Reuters.

Într-un interviu acordat reţelei editoriale RND, cancelarul german a spus că Europa ar trebui să se pregătească să primească mai mulţi refugiaţi din Ucraina.

"Rusia bombardează infrastructura energetică a Ucrainei. Rusia vrea să se asigure că oamenii din Ucraina nu pot supravieţui frigului iernii"."În acest moment discutăm cu multe companii germane despre ce pot face pentru a contracara această distrugere", a declarat Olaf Scholz.

Sistemele de apărare aeriană pe care Germania le-a trimis Ucrainei au jucat până acum un rol cheie în a reduce amploarea distrugerilor, dar Germania va colabora cu parteneri pentru a trimite mai multe astfel de sisteme, a adăugat el.

Anterior, cancelarul Olaf Scholz a convenit într-o convorbire telefonică cu preşedintele Volodimir Zelenski că Germania va continua să trimită Ucrainei sisteme de apărare aeriană.

Cancelarul german a afirmat totodată că este convins că, indiferent de eforturile diplomatice ale liderilor occidentali de a evita acest război în perioada premergătoare invaziei din februarie, preşedintele Vladimir Putin era setat de mult timp să acţioneze pe această traiectorie.

"Sunt convins că Putin a decis asupra acestui război în urmă cu doi ani", a spus el."Am văzut cum au consolidate trupele... Am sperat că sunt doar gesturi de ameninţare, dar nu a fost aşa: a fost un război îndelung planificat".

Germania alocă un miliard de euro suplimentari în 2023 pentru Ucraina

Guvernul german a alocat un miliard de euro suplimentari din bugetul pe 2023 pentru susţinerea Ucrainei, inclusiv pentru apărarea împotriva atacurilor cibernetice ruse şi strângerea de probe despre crime de război, indică un document citat de Reuters.

Guvernul german a alocat un miliard de euro suplimentari din bugetul pe 2023 pentru susţinerea Ucrainei, inclusiv pentru apărarea împotriva atacurilor cibernetice ruse şi strângerea de probe despre crime de război, indică un document citat de Reuters.

Alocarea suplimentară intervine pe fondul disputelor legate de faptul dacă Germania ar trebui să îşi intensifice asistenţa militară pentru Ucraina, care spune că are nevoie de armament ofensiv, inclusiv tancuri, pentru a lupta contra armatei ruse.

Această alocare bugetară constituie o victorie pentru Verzi, partidul din coaliţie care a fost cel mai puternic avocat în favoarea sprijinului militar pentru Ucraina după invazia declanşată de Rusia.

Germania este cel de-al treilea donator militar pentru Ucraina, deşi mult în urma Statelor Unite, ale căror livrări de arme au fost cruciale pentru succesele forţelor ucrainene.

'Bugetul pentru Ucraina arată clar că sprijinul nostru merge mult dincolo de livrările importante şi necesare de arme', a declarat Robin Wagener, deputatul din partea Verzilor care conduce grupul parlamentar pentru Ucraina.

'Investim masiv în pacea în Europa şi Ucraina', a adăugat el.

O parte din bani vor merge către echipe care vor strânge probe despre abuzuri împotriva drepturilor omului şi crime de război, inclusiv cele descoperite după retrageri ale forţelor ruse.

Sume suplimentare vor fi îndreptate de asemenea pentru sprijinirea societăţii civile în regiune, inclusiv protecţia jurnaliştilor în Belarus, Rusia şi Ucraina, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel