
Olaf Scholz a fost prezent la evenimentul WDR Europaforum unde a declarat că există o singură modalitate de a garanta securitatea în Europa: cooperarea transatlantică.
'Sunt ferm convins că este vorba despre întărirea cooperării transatlantice şi a NATO', a afirmat acesta.
Scholz susține că pentru a crește eficiența este necesar să fie întărită cooperarea europeană în ceea ce priveşte producerea de arme.
Spre deosebire de acesta, Ursula von der Leyen susține ideea unei 'armate de europeni'.
'Nu puţine state membre sunt în NATO, desigur. Este bine că avem NATO', a declarat Ursula von der Leyen.
'Dar NATO nu este peste tot. Şi există, cu siguranţă, scenarii în care este nevoie de Uniunea Europeană. Iar atunci, trebuie să fim într-o poziţie de a acţiona activ de asemenea', a mai spus ea.
Potrivit acesteia, întrebarea, cu adevărat dificilă, este cine ar lua decizia de desfăşurare a unei armate europene.
'Trebuie să existe multe discuţii pe această temă', a adăugat aceasta.
Von der Leyen a mai spus că respectă profund responsabilitatea pe care şi-o asumă cei care sunt trimişi în zone de criză.
'Aceasta trebuie suportată la nivelul european, dar şi la nivelul naţional, pentru că poate fi o chestiune de viaţă şi de moarte', a mai spus preşedinta Comisiei Europene.
'Astfel de idei trebuie să fie rafinate şi aprofundate, dar direcţia este corectă', a subliniat von der Leyen, potrivit Agerpres
VEZI ȘI: Comisia Europeană cere platformelor online să identifice clar conţinutul generat de inteligenţa artificială
Comisia Europeană vrea ca platformele online să identifice în mod clar conţinutul, respectiv imagini, sunete, texte - generat de inteligenţa artificială (AI) pentru a lupta contra riscurilor dezinformării, a anunţat luni vicepreşedinta executivului UE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, potrivit AFP.
Solicitarea a fost adresată de reprezentanta Comisiei Europene (CE) participanților la codul de bune practici al UE împotriva dezinformării, cu care s-a întâlnit luni în Bruxelles. Acest cod, care nu are caracter juridic obligatoriu, reunește voluntar aproximativ 40 de organizații, inclusiv platforme importante precum Facebook, Google, YouTube și TikTok, în timp ce Twitter a părăsit recent acest grup.
Semnatarii care integrează AI generatoare în serviciile lor precum Bing Chat pentru Microsoft şi Bard pentru Google, ar trebui să integreze garanţiile necesare pentru ca aceste servicii să nu poată fi utilizate de către actori răufăcători care generează dezinformare, a spus Vera Jourova. ... Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Mircea Badea, despre Pescobar: Arată, vorbește și emană ceea ce ar trebuie să emane un om de afaceri adevărat în România
- Av. Adrian Cuculis, după cazul Donca: Cunosc cel puțin zece vedete autohtone serioase care au fost păcălite cu criptomonede
- Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins
- BANCUL ZILEI: Bulă, compunere despre dragostea de țară
- Guvernul pune prag de 2.000 de lei pentru plățile cash. Mircea Badea a răbufnit: Operațiuni absolut mizerabile
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă