Data actualizării:
Data publicării:

Schimbări majore în PNL. Cine este propus secretar general

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Au loc schimbări importante în Partidul Național Liberal. Sunt unificate funcțiile de co-secretari și este ales un secretar general. Este un nou pas către marele PNL. 

Primarul Municipiului Oradea, Ilie Bolojan, va fi propus pentru funcţia de secretar general al noului PNL în urma unificării funcţiilor de co-secretari generali deţinute în prezent de Marian Petrache şi Gheorghe Flutur, potrivit unor surse liberale, citate de Agerpres. 

Unificarea funcţiilor de secretari ai PNL s-ar putea realiza la Consiliul Naţional al liberalilor, care va avea loc pe 11 decembrie. Marian Petrache şi Gheorghe Flutur ar urma să fie propuşi prim-vicepreşedinţi ai PNL. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat miercuri că liberalii au decis că este necesară accelerarea fuziunii de la nivelul partidului, anunţând un posibil congres după alegerile locale de anul viitor.

[citeste si]

"O să avem preşedinţi unici în toate structurile până la judeţ, cam în tot ce există în PNL. Până în primavară, când se vor depune listele cu candidaturi, vom avea preşedinţi unici în persoana candidatului. (...) Luăm în calcul, şi fiecare şi-a spus punctul de vedere, încercăm să vedem cum putem să facem acest calendar. Încercăm o ajustare, o armonizare şi o unificare şi a altor poziţii de conducere din PNL. La Consiliul Naţional sper să avem un punct de vedere şi să putem să vi-l comunicăm. Nimeni nu a avut o voce distinctă de a majorităţii colegilor. A fost unanim hotărâtă ideea că e nevoie de accelerarea fuziunii şi cu cât mai multe funcţii se reunesc este cu atât mai bine. O conducere mult mai suplă este şi mult mai eficientă", a afirmat Alina Gorghiu, după ce a participat la şedinţa grupului senatorial al PNL.

La rândul său, Marian Petrache a răspuns afirmativ miercuri întrebat dacă este dispus să se retragă din funcţie dacă i se va cere. "De ce nu ar fi posibil? Este o funcţie în partid. Daţi prea multă importanţă", a spus Marian Petrache. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel