Excluderi din PSD? Vâlcu: Nu a trădat niciun șef de filială. Chiar e o surpriză
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Jurnalistul Val Vâlcu susține că nu există posibilitatea ca lideri din PSD să fie demiși sau să își dea demisia astăzi. Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte la ora 16. 

Val Vâlcu a fost întrebat în direct la România TV dacă putea fi schimbați șefii filialelor PSD între cele două tururi de alegeri prezidențiale. 

”Nu vor fi schimbați șefi de filiale și mai mult decât atât pot să vă spun că nu a trădat niciun șef de filială din PSD. Dimpotrivă, cei care au mai avut frecușuri sau nu o susțin pe deplin pe Dăncilă la șefia partidului au obținut scoruri bune la prezidențiale în turul I. Deci chiar e o surpriză. Nu au unde să se ducă. Pro România este un proiect aproape închis. Victor Ponta are dificultăți să păstreze acest partid nou-născut, proaspăt, dar tot are dificultăți. Nu pot merge cei de la PSD. ALDE este pa. Unde să se ducă acei primari sau șefi de organizație? De ce ar pleca din PSD acum când PSD a intrat în opoziție. Nu vor pleca sau nu vor fi excluși. Dacă rămân în PSD, nu e logic să tragă pentru prezidențiale? Ca să aibă după ce să invoce la locale și la parlamentare?”, a precizat Val Vâlcu în direct la România TV. 

Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte marți, 12 noiembrie 2019, de la ora 16.00, la sediul central al PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel