Schimbări în conducerea OMV Petrom
Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a decis înlocuirea a doi membri ai Directoratului.
Schimbări în conducerea OMV Petrom, decise joi, în şedinţa Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom.
S-a decis, astfel, înlocuirea a doi membri ai Directoratului, respectiv a directorului financiar şi a celui responsabil de activitatea de gaze, potrivit unui comunicat al companiei.
Astfel, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea Downstream Gas, a fost înlocuită cu Franck Neel (47 de ani).
Numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea, până la data de 16 aprilie 2019. Franck Neel a acceptat numirea şi va prelua poziţia în funcţie de disponibilitate, cel mai târziu începând cu data de 1 august 2018.
[citeste si]
Lăcrămioara Diaconu-Pinţea a renunţat la mandat înainte de şedinţa Consiliului de Supraveghere
"Consiliul de Supraveghere îi mulţumeşte Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea pentru angajament şi pentru contribuţia la succesul companiei şi îi urează toate cele bune pentru viitor. Totodată, Consiliul de Supraveghere îi urează bun-venit lui Franck Neel", se mai arată în comunicat.
După studii în Inginerie Mecanică la Universitatea din Rouen, Franţa, Franck Neel şi-a început cariera în 1993 şi a lucrat peste 20 de ani pentru o importantă companie europeană de gaze, unde a deţinut numeroase poziţii de conducere în Marea Britanie, Ungaria, Italia, Franţa, precum şi în Belgia şi Olanda.
Din 2014, este general manager responsabil pentru clienţii industriali şi comerciali şi pentru servicii de consultanţă în energie, în Londra, Marea Britanie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News