La eveniment au participat Oana Țoiu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Gabriela Coman, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului şi Adopție și Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România, reprezentanți ai autorităților responsabile cu problematica adopției de la nivel central și local.
„Locul oricărui copil este în familie și este de datoria noastră să facem tot posibilul ca tot mai mulți copii aflați în îngrijirea statului să ajungă cât mai repede și cat mai ușor într-o familie care sa îi ocrotească. Asta am încercat să facem prin recentele reglementări – să eliminăm orice etapă administrativă care ar putea îngreuna procesul de adopție pentru copil și orice formular care ar putea să pună la încercare speranța unei familii de a începe cât mai repede procedura de adopție. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la întregul proces de modificare a legislației și am convingerea că merită eforturile pe care trebuie să le depunem cu toții pentru a oferi copiilor care nu au o familie, șansa de a se bucura de dragostea unor părinți", a declarat Gabriela COMAN, Președintele ANPDCA.
Principalele modificări aduse prin noul act normativ
În cadrul întâlnirii au fost discutate principalele modificări aduse prin noul act normativ și prin normele de aplicare, cum ar fi reducerea la jumătate a numărului formularelor utilizate în procedura adopției (fie prin eliminare, fie prin comasare), simplificarea unora dintre formularele menținute, eliminarea obligativității depunerii recomandărilor de la locul de muncă, eliminarea obligativității adoptatorilor de a depune, la momentul cererii, a tuturor documentelor necesare soluţionării acesteia, introducerea portretului copilului greu adoptabil cu scopul de a-i crește șansele de a avea o familie.
„Felicităm România pentru faptul că și-a îmbunătățit legislația privind adopția copiilor inclusiv prin măsuri inovatoare precum portretul copilului greu adoptabil. UNICEF va continua să asigure sprijin ANPDCA în dezvoltarea de servicii la nivel local care să prevină separarea copilului de familie, cum ar fi Pachetul Minim de Servicii", a declarat Sandie BLANCHET, Reprezentantul UNICEF în România.
În momentul de față, în țara noastră, aproximativ 58.000 de copii beneficiază de o măsură de protecție, iar dintre aceștia 3.250 sunt copii adoptabili. 46% dintre copiii adoptabili au vârsta între 7 și 13 ani, iar peste 21% au o formă de dizabilitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD