Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Schimbări climatice. Cea mai mare grevă globală. Vor participa tineri din toată lumea

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
poza cu caracter descriptiv
poza cu caracter descriptiv

Tineri din toată lumea vor participa la cea mai mare grevă globală în ceea ce privește clima. 

Alegeri prezidentiale 2024

Elevi şi studenţi din toată lumea, susţinuţi de companii, sindicate şi organizaţii pentru protecţia mediului, vor ieşi în stradă vineri, 20 septembrie, înainte de summitul pe probleme climatice organizat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la New York, pentru cea mai mare grevă pentru climă organizată la nivel mondial, relatează marţi Press Association.

Peste 3.400 de evenimente sunt planificate în 120 de ţări, numărul participanţilor urmând să depăşească estimările de 1,6 milioane de persoane care au ieşit în stradă pentru o grevă pentru climă în martie, notează sursa citată.

La New York, acţiunea va fi condusă de tineri militanţi pentru mediu, între care şi activista Greta Thunberg, ale cărei greve organizate în fiecare vineri în faţa Parlamentului suedez au inspirat o mişcare la nivel global.

Peste 1.000 de angajaţi ai Amazon au promis să iasă în stradă vineri în sprijinul acestei mişcări de protest pentru a determina compania să ia măsuri mai importante cu privire la schimbările climatice.

În SUA, companii precum Lush şi Patagonia au spus că vor închide birouri şi magazine, în timp ce în Marea Britanie Uniunea Sindicatelor şi-a exprimat sprijinul pentru angajaţii care timp de 30 de minute vineri îi vor susţine pe grevişti.

Amnesty International este una dintre organizaţiile care au anunţat că sprijină grevele.

 

Participanţii la aceste mişcări de protest doresc de asemenea să vadă schimbări în sistemul de educaţie pentru a le oferi tinerilor cunoştinţe şi abilităţi pentru a implementa soluţiile necesare pentru viitor şi pentru a-i pregăti pentru lumea pe care o vor moşteni - şi pentru ca vârsta de vot să fie redusă la 16 ani, notează Press Association.

Organizatorii au declarat că sunt planificate peste 800 de evenimente în Statele Unite pentru "greva globală pentru climă", în timp ce în Germania au fost înregistrate peste 400 de mitinguri. Proteste vor fi de asemenea organizate în majoritatea ţărilor europene, între care şi România, precum şi în Australia, Japonia, India, Africa de Sud, Canada şi zeci de alte locaţii.

Schimbările climatice au devenit o problemă din ce în ce mai importantă pentru alegători în ultimii ani, în special în Europa. În Germania, guvernul cancelarului Angela Merkel intenţionează să anunţe un pachet de măsuri care prevăd reducerea cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel