Data publicării:

Schimbarea orei, renunţare. Discuţii la nivel european

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
cum se schimbă ora de iarnă 2018
cum se schimbă ora de iarnă 2018

Propunerea Comisiei Europene de renunţare la schimbarea sezonieră a orei în UE se va afla pe agenda preşedinţiei României a Consiliului UE de anul viitor, în condiţiile în care Executivul comunitar doreşte finalizarea negocierilor până în aprilie 2019, informează Ministerul Transporturilor. 

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, participă în perioada 29 - 30 octombrie, la Graz, la Reuniunea informală a miniştrilor Mediului şi Transporturilor din statele UE, organizată de Austria, ca ţară aflată la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Una dintre temele de discuţie a fost propunerea cu privire la schimbarea sezonieră a orei. 

Potrivit MT, transportatorii aerieni doresc menţinerea orei de vară tot timpul anului, dar cu aplicare cel mai devreme începând cu 2021, pentru a avea timp să renegocieze sloturile. În cadrul reuniunii informale, miniştrii Mediului şi Transportului au adoptat Declaraţia de la Graz 'Începutul unei noi ere: Mobilitate curată, sigură şi accesibilă pentru Europa', în contextul atingerii obiectivelor Acordului de la Paris şi a obiectivelor de consolidare a inovării, competitivităţii şi incluziunii sociale în Europa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel