Schimbarea Constituţiei, subiect politic. Mircea Diaconu, reacţie: Ar aduce mult deranj
Mircea Diaconu, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a reacţionat după ce s-a vehiculat în mediul politic varianta schimbării Constituţiei.
"Constituția nu e proastă deloc. E forțată de cam toți președinții, prima schimbare de guvern neconstituțională a fost Mineriada din 91. Nu trebuie să facem nimic, a schimba Constituția e un deranj atât de mare, doar asta nu ne mai trebuie", a declarat Mircea Diaconu, candidat independent la prezidențiale, la "Gândurile lui Cristoiu", de la Mediafax.
Întrebat de jurnalistul Ion Cristoiu dacă nu se va schimba fundamental în cazul în care va obține prima funcție în stat, Mircea Diaconu a spus: "Omul suportă cel mai greu prea-răul și mai ales prea-binele. E un șoc. Uitându-vă la mine, că ne uităm de 50 de ani și ne-am văzut public, au fost momente când aveam 20 de ani și am nimerit în niște conjuncturi și nu s-a clintit nimic din comportament. Prea-binele de care vorbesc e traversat de mine de multă vreme. Să ai 20 și ceva de ani și să fii luat în brațe de cei mai mari actori, eu am fost în topul acela. Nu mi s-a clintit nimic nici atunci", a mai spus Mircea Diaconu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News