Data actualizării:
Data publicării:

Schimbare radicală pe piața imobiliară, deficit de un milion de case. Adrian Vasilescu, BNR: Nu există în Europa așa ceva și s-ar putea să nu existe nici în lume

Autor: Oana Pavelescu | Categorie: Economie
WhatsApp
Adrian Vasilescu, BNR, despre construcțiile imobiliare din România/ Foto: freepik.com
Adrian Vasilescu, BNR, despre construcțiile imobiliare din România/ Foto: freepik.com

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a vorbit, pentru DCNews, despre situația de pe piața construcțiilor din România. 

”Cred că este necesară o comparație între criza din 2008 și criza din 2020. Diferența este enormă. În pragul crizei din 2008, piața imobiliară din toată lumea s-a umflat, iar în România s-a umflat și mai mult, pentru că a crescut de mult mai de jos, așa că s-a format o bulă speculativă în piața imobiliară și această bulă speculativă, când a explodat, a contribuit la criza din 2008, când prețurile locuințelor au scăzut foarte mult. De data asta, nu este așa. În primul rând, că n-a mai fost o bulă speculativă pe piața imobiliară și, în al doilea rând, prețurile erau deja ceva mai mari și s-au menținut la acest nivel și acum. Chiar în 2021, adică anul trecut, am observat o semnificativă creștere.”, a precizat consilierul guvernatorului BNR, pentru DCNews. 

De ce se construiește mult în România când populație scade

Întrebat de ce se construiește atât de mult când în România ne scade populația, el a punctat: ”O fi scăzând populația României dar rămânem totuși în Uniunea Europeană, între cele 27 de țări, a șasea țară ca mărime a populație. Agențiile imobiliare care au făcut analize de piață au ajuns la concluzia că în piața noastră imobiliară există un deficit de un milion de case”, a punctat consilierul BNR.

BOOM imobiliar în 2021 în România. 2022 se îndreaptă spre noi recorduri. Iancu Guda arată TREI CALCULE simple de făcut înainte de a-ți cumpăra o locuință

”În al doilea rând, se schimbă ceva în structura populației. Aici, în România, a intrat în câmpul muncii o nouă generație de tineri. România este țara cu cea mai mare pondere a proprietarilor de case în piața imobiliară. Deci 96% din case sunt în proprietatea populației. 96%! Nu există în Europa așa ceva și s-ar putea să nu existe nici în lume”, a mai punctat economistul și a explicat de ce există acest fenomen în România: ”Locuințele au fost construite prost. Multe dintre ele în anii de dinainte de 89 au început să se degradeze și statul, statul fiind proprietarul acestor locuințe, nu avea bani să le condiționeze și atunci le-a vândut cu sume modice populației. Populația, pe unde s-a putut, le-a reparat, unde nu s-a putut, nu le-a reparat și avem un fond imobiliar care are o puternică moștenire a trecutului. Foarte multe locuințe au fost construite prost, după normele regimului trecut”.

Cum arăta pentru comuniști locuința unei familii cu doi copii

Adrian Vasilescu a vorbit despre cum erau calculate spațiile locative pentru români în perioada comunistă: ”Dacă erau doi copii, aveau dreptul amândoi la o singură cameră și părinții la încă o cameră. Astea erau normele și, din cauza asta, sunt aceste locuințe înghesuite. Noua generație nu mai are loc. Mai ales când tinerii se căsătoresc nu mai au loc în vechile case și atunci vedem o schimbare radicală pe pieței imobiliare”.

Citește și: În București, s-au vândut cu 40% mai multe locuințe în 2021 față de 2020, dar SUPRAFAȚA totală a SCĂZUT

Schimbarea adusă de dezvoltatori

”Dezvoltatorii imobiliari au pornit să construiască case pentru închirieri și asta este o chestiune generală în lume. La noi nu s-au înghesuit oamenii să stea cu chirie că erau proprietari, dar s-au schimbat lucrurile în anii 90”, a mai adăugat Adrian Vasilescu.

”Îi vedem acum pe dezvoltatorii imobiliari că au diversificat construcția de locuințe. Pe de-o parte, merg înainte cu casele pentru cei care pot să le cumpere, împrumutându-se la bancă bineînțeles, și, pe de altă parte, încep să construiască case pentru închirieri. Ca în America sau ca în multe alte țări. Cum va merge în dinamică asta în viitor? Nu avem încă concluzii certe, dar cred că vor fi tot mai multe blocuri construite pentru închiriere”, a conchis Adrian Vasilescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel