Data actualizării:
Data publicării:

Schimbare radicală a politicii editoriale a unui ziar. Nu mai critică președintele

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cotidianul turc Zaman, confiscat vineri și pus sub tutelă judiciară de guvernul de la Ankara, a apărut duminică la chioșcuri cu o linie editorială complet schimbată, devenită acum favorabilă executivului și președintelui țării, islamistul Recep Tayyip Erdogan.

Dacă în ediția de sâmbătă ziarul a publicat pe prima pagină mesajul "Constituția suspendată", în semn de protest pentru punerea sub tutelă judiciară, prima pagină de duminică este dedicată unei ceremonii oficiale privind construcția unui al treilea pod peste Bosfor, la Istanbul, cu titlul "Bucurie istorică pe pod". Într-un alt subiect de primă pagină, ilustrat cu o fotografie care-l înfățișează pe Erdogan, este anunțat faptul că președintele turc va oferi o recepție la palatul prezidențial cu prilejul zilei femeii.

Totodată, în ziar mai apare o știre despre posibila retragere a imunității parlamentare a unor deputați kurzi, măsură susținută de către Erdogan. Pe pagina de internet a ziarului apare doar mesajul "Vom reveni în curând cu știri de calitate și neutre", în timp ce versiunea în limba engleză a ziarului, Today's Zaman, nu a fost încă modificată.

Până la punerea sa sub tutelă judiciară, ziarul adopta o linie dură împotriva guvernului de la Ankara, criticând mersul economiei, politica externă față de Siria sau atacurile la adresa libertății presei. Lui Abdulkadir Bilici, redactor-șef al ziarului, nu i s-a permis sâmbătă accesul în redacție și a fost informat de către poliție, care păzește clădirea în care funcționează ziarul Zaman, că i-a expirat contractul. Cotidianul turc este condus acum de un comitet de administrație desemnat de către guvern.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel