Data actualizării:
Data publicării:

Schimbare pentru cei care își redobândesc permisul. Cum te poți înscrie

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pexels
Pexels

Cei care doresc să își redobândească permisul de conducere vor fi nevoiți să susțină un test de verificare. 

Schimbări pentru cei care sunt nevoiți să susțină testul de redobândire a permisului de conducere. Examenul de verificare a regulilor de circulație se va putea de la orice serviciu al poliției rutiere din țară. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă un proiect de lege inițiat de USR PLUS va trece de votul aleșilor, scrie Alba24. Nu va mai conta reședința persoanei care susține examenul sau de județul în care i-a fost suspendat permisul unui șofer, atunci când acesta va fi nevoit să dea testul de verificare. O persoană se va putea înscrie în ce localitate dorește. 

”Există posibilitatea ca cetăţeanul nostru să aibă domiciliul la Arad, permisul să-i fi fost suspendat în Galaţi, dar el are reşedinţa în Bucureşti, şi atunci el se poate înscrie să-şi susţină examenul de reevaluare, de evaluare a cunoştinţelor în domeniu circulaţiei în Bucureşti”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc.

Schimbări la testul de verificare a regulilor de cirulație

”Proiectul este o iniţiativă a unor colegi de-ai noştri senatori, care dă posibilitatea susţinerii testului de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie la oricare serviciu al Poliţiei rutiere de pe teritoriul României. Deci nu doar la serviciul Poliţiei rutiere care are în evidenţă titularul permisului de conducere sau la serviciul Poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată contravenţia, aşa cum este astăzi, ci te poţi înscrie în orice loc doreşti”, a mai precizat Nicoleta Pauliuc.

Ce amendament a formulat MAI

Se pare că raportul a fost admis, însă cu un amendament formulat de MAI.

„Avem un amendament al celor de la Ministerul de Interne, posibilitatea ca acest text de lege să intre în vigoare în termen de 12 luni de la data promulgării, să dăm posibilitatea instituţiei să-şi pregătească punerea în aplicare, o updatare a softurilor şi a pregătirii birourilor unde va avea loc susţinerea testelor”, a precizat Pauliuc.

Iniţiatorul subliniază în expunerea de motive că prezenţa fizică a persoanei în sala de testare din oraşul în care şi-a obţinut permisul de conducere sau a fost constatată contravenţia „nu contribuie în niciun fel la testarea cunoştinţelor şi nu reflectă scopul pentru care se face testarea, care este demonstrarea cunoaşterii regulilor de circulaţie (unice la nivel naţional)”.

Raportul comun de admitere al comisiilor de specialitate va fi înaintat plenului Senatului cu propunere de adoptare a proiectului pentru modificarea legii privind circulaţia pe drumurile publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel