Data publicării:
Schimbare în radiochirurgia și radioterapia oncologică. Cristina Iftode, SANADOR: În câteva minute se dau doze foarte mari
Medicul Cristina Iftode, de la Centrul Oncologic SANADOR, a explicat, într-un interviu pentru DC News și DC Medical, despre îmbunătățirile aparatelor și tehnologiei de radioterapie și radiochirurgie.
Medicul Cristina Ifotde a vorbit despre aspectele tehnice ale radiochirurgiei și radioterapiei stereotactice. Aceasta a sumarizat procesul care are loc pentru bolnavii oncologici și a făcut o paralelă între începuturile acestei terapii și evoluțiile actuale.
”Care este sursa de radiație? Ce emite fluxul de radiație către pacient?”, a întrebat gazda emisiunii, jurnalistul Val Vâlcu.
”Sunt tot razele X, faimoșii fotoni X. Noi asta folosim cu acceleratorul linear, doar că au o altă energie - un fizician ar explica mai bine aici, dar nu știu dacă am înțelege cu toții. Aparatele de nouă generație reușesc să administreze dozele într-un timp mult mai redus acum”, a explicat medicul Cristina Iftode.
”Un fel de puls”, a intervenit Val Vâlcu.
Un timp mai scurt pentru pacienți, un tratament mai eficient pentru boală
”Cam așa ceva. Și se reușește în câteva minute să se dea niște doze foarte mari. Eu, când am început să fac aceste tratamente, vorbesc de 2007 - 2008, aceste ședințe de radioterapie, deci timpul efectiv al unei ședințe de stereotaxie dura aproximativ 20 - 30 de minute chiar”, a mai spus medicul Iftode.
”S-a redus de zece ori”, a conchis Vâlcu.
”Exact, și (se făcea n.r.) cu dificultăți mari ale pacienților de a menține poziția la tratament. Vorbesc doar de timp, nu mai spun de poziționare. Se ajungea la minimum 40 de minute o ședință dacă vorbeam de o singură metastază pulmonară de exemplu. Acum timpul s-a redus la maxim și pentru confortul pacientului. Efectiv, nu reușeau anumiți pacienți să mențină poziția. S-au schimbat toate în bine, inclusiv accesoriile, dar mai ales aparatele de radioterapie care sunt mult mai precise, mai rapide, exact cum e nevoie. Și cine știe ce vom mai vedea pe parcurs”, a adăugat medicul.
Te-ar mai putea interesa și articolul pe același subiect: Progrese în medicină. Medicul Cristina Iftode: Aparatele de radioterapie, mult mai rapide și precise
Ce este stereotaxia. Medicul Cristina Iftode explică
„La SANADOR apelăm aceleași tehnici pe care le efectuăm și în străinătate. Când este cazul, optăm și pentru această strategie, stereotaxia, care este o tehnică foarte precisă de radioterapie, ce permite doze foarte mari de radioterapie în puține ședințe. Practic, folosim termenul de radiochirurgie când avem posibilitatea să folosim stereotaxia într-o singură ședință, iar atunci când suntem nevoiți să diluăm, să fracționăm doza de stereotaxie, folosim termenul de radioterapie stereotaxică”, a explicat medicul Cristina Iftode.
„Are această capacitate de a ținti tumora de iradiat cu o grijă mai mare la ceea ce este pe lângă. Este o tehnică de radioterapie obișnuită practic. Fără anestezie, fără deschiderea pacientului în sine. Nu efectuăm nicio procedură dureroasă, în final, pentru pacient. Necesită, în schimb, niște etape mai minuțioase. În orice tratament de radioterapie, e indispensabil CT-ul de simulare, adică acele probe pe care le facem, luăm măsurile pacientului înainte de a-l programa la tratament. În cazul stereotaxiei, manevrând aceste doze foarte mari de radioterapie, este indispensabilă o imobilizare mult mai precisă a pacientului”, a mai spus Cristina Iftode. Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News