În cea de-a 15 ediție a clasamentului GFCI, pe primele patru locuri rămân în continuare Londra, New York, Hong Kong și Singapore, singura modificare survenită față de ediția precedentă vizând primul loc și cel secund. Astfel, Londra a pierdut supremația în fața orașului New York, care a urcat de pe locul 2 pe prima poziție, în timp ce Hong Kong și Singapore și-au menținut clasarea, rspectiv locul 3 și 4.
Reputația Londrei a avut de suferit din cauza scandalurilor din domeniul bancar, referendumului pentru independența Scoției, dar și incertitudinii în ceea ce privește viitorul Marii Britanii în Uniunea Europeană sau feței neprietenoase arătată muncitorilor străini, notează London Loves Business, potrivit ziare.com.
"Această pierdere ar putea fi semnificativă. Londra are nevoie de o bună reputație, demnă de un oraș în care toată lumea poate să facă afaceri cu costuri reduse, un oraș în care toți să fie tratați în mod egal", a declarat Michael Mainelli, președintele grupului Z/Yen, care editează acest clasament, actualizat la fiecare șase luni.
Iată care sunt cele mai puternice 10 centre financiare din lume:
1. New York
2. Londra
3. Hong Kong
4. Singapore
5. Zurich
6. Tokyo
7. Seul
8. Boston
9. Geneva
10. San Francisco
Indexul Centrelor Financiare Mondiale, publicat pentru prima dată în martie 2007, este considerat un reper în lumea afacerilor, întrucât pentru realizarea clasamentului se ține cont de foarte mulți indici, grupați în cinci zone de competitivitate largi: populație, mediul financiar și accesul pe piețe, infrastructură și competitivitate. Pentru ediția din acest an s-a ținut cont de 103 factori, însă interesant este faptul că, la această ediție a clasamentului GFCI, diferența între centrul financiar clasat pe primul loc și cel aflat pe locul al 10-lea diferența este de doar 75 de puncte, în timp ce, în urmă cu trei ani, la GFI 9, diferența era de 117 puncte.
Acest top a luat în calcul 83 de centre financiare însă Bucureștiul nu se numără printre ele. În schimb, Budapesta se clasează pe locul 77, cu 560 de puncte, ultima poziție din clasament fiind ocupată de Atena cu 423 de puncte.
de asemenea, în Indexul Centrelor Financiare Mondiale figurează și Frankfurt - 11, Luxemburg - 12, Viena - 19, Qatar - 26, Dubai - 29, dar și Istanbul - 47, Milano - 48, Varșovia - 60 sau Praga - 75.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Scandal la "spitalul reziștilor", Colțea. Nu au bani de medicamente, dar aduc firme peisagistice. Chirieac: E vorba despre reforma profundă a sistemului de sănătate din România