Schimb de replici între Deschamps şi Benzema pe tema neparticipării atacantului la Cupa Mondială 2022
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Schimb de replici între Deschamps şi Benzema pe tema neparticipării atacantului la Cupa Mondială 2022
Schimb de replici între Deschamps şi Benzema pe tema neparticipării atacantului la Cupa Mondială 2022
Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, s-a exprimat pentru prima oară pe tema plecării precipitate a atacantului Karim Benzema din cantonamentul Les Bleus, înaintea Cupei Mondiale 2022, explicând că accidentarea cu care se confrunta la momentul respectiv jucătorul lui Real Madrid nu îi permitea să joace la competiţia din Qatar, informează AFP  

Benzema, câştigătorul Balonului de Aur 2022, a fost nevoit să declare forfait, din cauza unei accidentări la o coapsă, cu trei zile înainte ca Franţa să debuteze la CM 2022, împotriva Australiei, grăbindu-se să părăsească hotelul din Doha în care era cazată selecţionata ţării sale.

'Karim mi-a spus el însuşi că nu ar fi fost pregătit', a subliniat selecţionerul Franţei, campioana mondială din 2018, care a cedat coroana Argentinei, după finala disputată pe 18 decembrie şi câştigată la loviturile de departajare de echipa lui Messi.

'Când Karim s-a accidentat, medicul nostru l-a însoţit la clinica Aspetar pentru un RMN. Karim a transmis rezultatele cuiva care se ocupă de el la Madrid şi care şi-a exprimat la rândul său părerea. Când s-a întors la hotel, era deja după miezul nopţii. M-am dus în camera lui Karim împreună cu medicul nostru, care venise să-mi dea raportul în privinţa RMN-ului. Karim era foarte supărat, pentru că această Cupă Mondială reprezenta foarte mult pentru el. Mi-a spus: E mort', a declarat Deschamps într-un interviu acordat cotidianului Le Parisien.

'Am stat împreună vreo două zeci de minute. În momentul în care am plecat, i-am spus: Karim, nu este nicio urgenţă. Îţi organizeze revenirea cu managerul echipei. Când m-am trezit, am aflat că a plecat. Este decizia sa, nu o să vă spună altfel, o înţeleg şi o respect', a adăugat selecţionerul.

Aceste declaraţii ale lui Didier Deschamps au fost primite cu ironie de Benzema (35 de ani, 97 de selecţii, 37 de goluri), care şi a anunţat între timp retragerea internaţională.

Pe Instagram, atacantul lui Real Madrid a postat o captură de ecran care prezintă afirmaţii din interviu, însoţită de cuvintele: 'Dar ce îndrăzneală' şi o imagine cu o faţă de clovn.

El a distribuit şi un videoclip cu un cunoscut influencer francez, Ritchie, care repetă cuvântul 'Mincinos, eşti un mincinos'. Acest schimb de replici între Deschamp şi Benzema este doar un nou episod al relaţiei sinuoase dintre cele două glorii ale fotbalului francez.

Benzema, care a câştigat un singur trofeu alături de Les Bleus (Liga Naţiunilor în 2021), a fost suspendat din selecţionata Franţei între 2015 şi 2021, din cauza implicării sale în cazul de şantaj care l-a vizat pe Mathieu Valbuena, fostul său coechipier de la echipa naţională, şi care i-a adus o condamnare de un an de închisoare cu suspendare şi o amendă de 75.000 de euro.

Neselecţionat pentru EURO 2016, Benzema a afirmat că 'Deschamps a cedat la presiunea unei părţi rasiste a Franţei', în paginile cotidianului sportiv spaniol Marca.

După plecarea sa din Qatar, chiar înainte de Cupa Mondială 2022, atacantul a alternat mesajele de încurajare către jucătorii francezi cu altele mai enigmatice, precum cel postat pe Instagram chiar înainte de finala Argentina - Franţa, în care a scris: 'Asta nu mă interesează'. El şi-a anunţat apoi încheierea carierei internaţionale, pe 19 decembrie, a doua zi după finala de la Doha.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel