Data publicării:
Schengen. De ce se mai leagă, acum, cancelarul Austriei. Rareș Bogdan: Dumnezeule! România s-a comportat impecabil!
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a spus, miercuri seară, că partea austriacă se plânge de „presiuni” la adresa companiilor care activează în România.
„Pentru mine a fost un șoc, probabil la fel de mare ca pentru Karl Nehammer, care se aștepta să fie o chestiune foarte festivă, dar a fost luat la țintă și la întrebări foarte dur. Eu i-am spus câteva lucruri - și istoric, legate și de chestiunile de colaborare, și de relațiile economice. Dânsul a făcut referire la 180.000 de refugiați care au fost nevoiți să treacă pe teritoriul Austriei dinspre Ucraina. I-am spus că la noi au fost 2,9 milioane și nu ne-am plâns, din contră, am considerat că trebuie ajutați acești oameni. Are o temă complet nouă, care a fost enunțată prima oară marți seară la întâlnirea comisarilor. (...) În afară de chestiunea migrației, avem o problemă cu faptul că, în ultimii ani, s-au făcut presiuni pe companiile austriece din România. Vă rog să-mi spuneți unde s-au făcut presiuni, i-am zis. A spus: am să vă spun, am să discut această chestiune inclusiv cu președinta Comisiei, pentru că am plângerea unor CEO. Am spus că este imposibil (...), că nu cred așa ceva și să ne dea probe!”, a spus Rareș Bogdan, miercuri seară, la Antena 3 CNN.
„I-am vorbit și de istorie. Și i-am spus că e incorect. Aceste popoare sunt prietene, relațiile noastre sunt extraordinare, admirăm Viena, admirăm Austria, este păcat să duceți la un sentiment anti-european și să creați o problemă”, a mai spus Rareș Bogdan.
„E noul predicat al cancelarului Nehammer (n.r. cu referire la companii). Dumnezeule! România s-a comportat impecabil, de multe ori, de prea multe ori cu mănuși cu multe dintre companii și niciodată nu am auzit ca vreun stat din Europa să se plângă de rele tratamente! Austria nu poate să spună acest lucru”, a subliniat Rareș Bogdan.
„De ce veniți cu noua temă acum?! Inițial, m-am prezentat și am spus sunt liderul delegației, sunt în același timp un om care iubește Austria, să știți, și este incorect! Eu sufer - la fel toți românii - pentru că dumneavoastră vă comportați abuziv, într-un mod incalificabil cu frații mei români! El nu se aștepta ca noi să fim atât de preciși, să mergem și pe partea sensibilă. De asemenea, părea că are o lecție făcută pentru cei de afară, pentru votanții din ianuarie”, a mai spus Rareș Bogdan.
„Discuția nu a fost plăcută”, a mai zis europarlamentarul PNL Rareș Bogdan.
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat miercuri seara, într-o conferinţă de presă cu liderul PPE, că ministrul de interne al ţării sale are „un nou calendar pentru primăvara următoare” în ceea ce priveşte aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
Cancelarul Austriei a ridicat din nou problema migraţiei şi a explicat că trebuie căutată o soluţie realistă.
Cancelarul Austriei a ales să ignore întrebările despre România
Cancelarul austriac Karl Nehammer a fost așteptat să anunțe poziția finală legată de intrarea României în Schengen. Acesta a răspuns la întrebările presei austriece, însă a ignorat întrebările jurnaliștilor români, întrebări adresate în limba engleză.
„Puteți explica de ce sunteți de acord cu Croația în Schengen, dar nu cu Bulgaria și România?”
„De ce acceptați Croația, iar România, nu?”
Întrebările jurnaliștilor din România au fost ignorate de cancelarul austriac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News