Directorul executiv al Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU, David Beasley, a mărturisit că a fost martorul unor scene "apocaliptice" în timp ce vizita zonele lovite de cutremur din sudul Turciei, relatează Agerpres, citând Reuters.
Seismele puternice, care au început pe 6 februarie, au lovit atât Turcia, cât şi Siria vecină, provocând moartea a peste 50.000 de persoane, conform ultimului bilanţ publicat vineri.
"Există un singur mod de a descrie ceea ce am văzut astăzi: apocaliptic", a declarat David Beasley, care s-a aflat în vizită în oraşul Antakya, din provincia turcă Hatay.
Directorul PAM: Cartiere întregi s-au prăbușit
"Cartiere întregi s-au prăbuşit; case distruse, şcoli şi magazine închise; vieţi distruse. Nivelul distrugerilor de aici este cu adevărat de neînţeles", a mai spus el.
Oficialul PAM a afirmat într-un comunicat că situaţia din Siria reprezintă o "catastrofă peste o altă catastrofă", referindu-se la cei peste 12 ani de război civil din Siria.
PAM a precizat că Beasley a vizitat un centru logistic al ONU unde camioanele sunt încărcate cu alimente şi alte ajutoare de urgenţă înainte de a trecere graniţa în nord-vestul Siriei.
Siria are nevoie de mai multe alimente
David Beasley a subliniat necesitatea extinderii livrărilor de alimente către Siria "prin toate rutele - fără nicio restricţie" şi a cerut "tuturor părţilor să faciliteze accesul".
Nord-vestul Siriei, controlat de rebelii care se opun regimului preşedintele Bashar al-Assad şi în care populaţia depindea deja de ajutor pentru nevoile de bază, reprezintă zona din Siria cea mai afectată de seismele devastatoare.
Intensificarea livrărilor de ajutoare depinde de deschiderea de către regimul sirian a unor puncte de trecere suplimentare în zonele controlate de rebeli în Siria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"