• Scenariul lui Adrian Năstase privind invazia rusă în Ucraina și rolul României în regiune
Adrian Năstase a expus un posibil scenariu prin care Federația Rusă va prelua controlul asupra estului Ucrainei.
Adrian Năstase a fost invitat la emisiunea „În fața națiunii“, la Antena 3, unde și-a exprimat opinia despre un posibil scenariu pe care Federația Rusă îl va pune în aplicare:
„Cred că mai avem două săptămâni de liniște, pe timpul Olimpiadei, din rațiuni legate de relația dintre Rusia și China. Pare că lucrurile merg spre o operațiune militară care, în scenariul meu, va fi mai amplă, iar după aceea va duce la o retragere pe zona Donețk și Lugansk în așa fel încât, practic, Rusia să impună o demarcație foarte clară față de Occident, față de o Ucraină cu opțiuni occidentale, dar să obțină și o legătură spre Crimeea.
Eu cred că pentru a obține ceea ce probabil că își propune, o blocare a Ucrainei, care să accepte variant Minsk 2 cu federalizare și neutralitate, care să ofere satisfacție Kremlinului, eu cred că apoi această retragere sub negocieri va duce la păstrarea unui anumit control pe zona Donețk și Lugansk. La fel a fost și în 2014, când după criza de la Kiev a fost ocupată Crimeea.“, a spus Adrian Năstase.
Rolul României în eventualitatea unui conflict
De asemenea, Adrian Năstase a vorbit și despre rolul pe care România îl are în regiune:
„Noi avem un temei juridic pe care am putea să-l folosim, așa cum Ungaria s-a implicat parțial. Noi de ce nu am încercat să folosim tratatul semnat cu Rusia, în 2003, pentru a explica inclusiv chestiunea legată de Deveselu și posibilitatea de control?
Eu sper să nu fie un conflict în Ucraina, dar dacă va avea loc, el nu se va extinde spre țara noastră. România va fi într-o zonă fierbinte, o zonă unde vor avea loc eventuale provocări. Vor fi acuzați de sprijin pentru Ucraina, putem să avem un aflux de refugiați dinspre Ucraina, probleme legate de aprovizionarea cu gazul metan și probleme militare de un anumit tip etc. Va fi o tensiune și la nivelul populației pe care o simțim deja. Totuși, cred și trebuie să sperăm că această diplomație a telefoanelor și a vizitelor la Moscova, la Kiev, în zonele adiacente, va duce până la urmă la niște soluții care să fie satisfăcătoare.“, a precizat Adrian Năstase.
CITEȘTE ȘI - Putin: Lansatoarele de rachete din Polonia și România sunt o amenințare pentru Rusia
„Cutuma internațională“ încălcată de Putin de două ori. Hartmann: Următoarele 15 zile reprezintă o eternitate
Invitat la emisiunea Geostrategica, la DC News, H.D. Hartmann, analist de politică externă, a explicat modul în care Vladimir Putin a încălcat o cutumă internațională de-a lungul ultimelor două decenii:
„Să nu uităm, însă, că aveam un eveniment care începe săptămâna aceasta, pe 4 februarie, deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing. Este o cutumă internațională care spune că atunci când sportul vorbește armele tac. În general, în timpul olimpiadelor, războaiele încetează sau nu se deschid. Cu toate că avem un pattern (n.r. tipar) de provocare. Aveam Georgia, în 2008, exact în timpul Olimpiadei de la Beijing și avem anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea, în 2014, care a fost după Olimpiada de la Soci.
Deci, fără discuție că existe un pattern de încălcare a acestei cutume universale a păcii în timpul olimpiadelor, dar eu nu cred că se va întâmpla ceva, în timpul olimpiadei, până pe 20 februarie. Avem încă 15 zile de tratative, iar în diplomație și politică 15 zile reprezintă o eternitate“, a precizat H.D. Hartmann (citește mai mult AICI).
CITEȘTE ȘI - Iohannis: "Riscurile s-au amplificat". Mesajul preşedintelui în criza NATO - Rusia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News