Scenariul din China a apărut și-n Franța: O bacterie cauzează infecții respiratorii
Bacteria care cauzează infecțiile respiratorii din China este prezentă și în Franța. Afectează frecvent copiii de peste 4 ani și adulții tineri.
Bacteria Mycoplasma pneumoniae este observată în prezent în Franţa, după China, au avertizat miercuri autorităţile sanitare din această ţară într-o scrisoare transmisă de urgenţă profesioniştilor din domeniul sanitar, informează AFP, scrie Agerpres. Potrivit autorităților din Hexagon, o ”recrudescenţă neobişnuită a cazurilor de infecţii respiratorii” a fost observată în rândul pacienților francezi.
Marea majoritate a infecţiilor sunt benigne şi se vindecă spontan, însă unele cazuri pot necesita spitalizare, se arată în scrisoarea directorului Direcţiei Generale de Sănătate (DGS), responsabil cu monitorizarea şi siguranţa sanitară în cadrul Ministerului Sănătăţii.
Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea numărului de cazuri de boli respiratorii în China şi a cerut autorităţilor chineze informaţii mai detaliate, făcând apel la populaţie să se protejeze mai bine.
”Am vorbit cu directorul general adjunct al OMS, facem un bilanţ în fiecare zi. Autorităţile chineze (...) sunt conştiente de reapariţia pneumopatiilor asociate unei bacterii numite mycoplasma. O cunoaştem bine (...), nu este un virus”, a declarat miercuri ministrul Sănătăţii, Aurélien Rousseau, la Franceinfo, întrebat despre acest subiect.
”Mycoplasma pneumoniae este o aşa-numită bacterie atipică responsabilă de infecţii respiratorii, foarte frecvente la copiii cu vârsta de peste 4 ani şi la adulţii tineri”, a precizat DGS.
”Este o bacterie care răspunde foarte bine la antibiotice specifice, iar noi le avem în ţară. Avem un stoc de şase luni pentru aceste produse, dar în prezent asistăm la o înmulţire a acestor bacterii, ca în toate ţările europene”, a mai adăugat Aurélien Rousseau.
Consumul de antibiotice, monitorizat
Ministerul francez al Sănătăţii a precizat că agenţia de sanitară Santé publique France (SpF) îşi continuă analizele la nivel naţional pentru a determina caracteristicile şi dinamica actuală a epidemiei.
În plus, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Medicamentelor şi a Produselor Sanitare (ANSM) ”monitorizează îndeaproape consumul de antibiotice utilizate în perioada de iarnă, în cadrul luptei pentru combaterea penuriei de medicamente”.
La începutul lunii noiembrie, ministerul a solicitat grupurilor farmaceutice şi farmaciştilor să îşi ia o serie de angajamente pentru a combate penuria anumitor medicamente, o problemă deosebit de acută iarna trecută.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News