Scenariu legat de violenţele din Kazahstan: Lupte de putere. Populaţia, masă de manevră
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
Kazakhstan
Kazakhstan
Un scenariu care vine să explice care sunt dedesubturile protestelor care au degenerat în violenţe de stradă în Kazahstan. 

Acolo este vorba de transferul de putere. E o luptă politică până la urmă. Ginerele lui Nursultan Nazarbaev - care a condus dictatorial ţara până de curând - Timur Kulibayev, e apropiat de KazMunayGas (acesta a ocupat, în trecut, postul de postul de prim vice-preşedinte al companiei, plecând din acea funcţie în 2005 dar existând suspiciuni că a păstrat legături cu compania) şi probabil că se luptă cu actualul preşedinte. Iar atunci ca să-l fragilizeze, să se facă un transfer de putere, au crescut preţul la combustibil ca să irite populaţia. Ei sunt, de altfel, şi acuzaţi de acest lucru. Practic, este o luptă de putere în care este folosită populaţia nemulţumită de scumpiri ca o masă de manevră.

Creşterea în Kazahstan atât de mult a preţului combustibilului/gazului când  ei stau pe o mare de petrol nu face decât să alimenteze această teorie. Cât priveşte Rusia, e clar că această ţară are o mare influenţă în Kazahstan, având în vedere că oricine ar veni la putere acolo nu are ce să facă cu puterea, pentru că nu cară petrolul cu valiza diplomatică. Cei din Kazahstan depind de Rusia, întrucât dacă vor să vândă petrol trebuie să îl transporte prin Rusia.  

Nursultan Nazarbaev a fost președinte al Kazahstanului de la căderea Uniunii Sovietice și independența țării din anul 1991 și până în 20 martie 2019, când și-a dat demisia.

***

Protestele din Kazahstan au început duminică, după o creştere a preţurilor la gazul natural lichefiat (GPL), în oraşul Janaozen, în vestul ţării, înainte de a se extinde spre marele oraş regional Aktau, pe malul Mării Caspice, apoi în Almatî.

Preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a acceptat miercuri demisia guvernului condus de premierul Askar Mamin. Vicepremierul Alihan Smailov îşi va asuma rolul de premier interimar până la formarea unui nou cabinet. Guvernul a încercat într-o primă etapă, fără succes, să-i calmeze pe protestatari, promiţând o reducere a preţului la GPL, fixându-l la 50 de tenge (0,1 euro) pe litru în regiune, comparativ cu 120 de tenge la începutul anului.

***

Preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a declarat vineri că a autorizat forţele de poliţie să deschidă focul fără avertisment împotriva teroriştilor, a respins orice fel de negocieri şi a promis eliminarea bandiţilor înarmaţi pentru a pune capăt revoltelor fără precedent din această ţară din Asia Centrală, care durează de mai multe zile, transmit AFP şi Reuters.

Am dat ordin să se tragă fără avertisment pentru a ucide, a declarat Tokaev într-o alocuţiune televizată, adăugând că teroriştii continuă să distrugă bunurile şi să folosească armele împotriva cetăţenilor.

Potrivit lui Tokaev, 20.000 de bandiţi - cu un plan clar şi cu un nivel înalt de pregătire de luptă - au atacat capitala economică Almatî, unde demonstraţiile s-au transformat într-o revoltă împotriva puterii, protestatarii intrând în clădiri oficiale, după o creştere a preţului gazelor. Preşedintele kazah a insistat că bandiţii care nu se predau vor fi distruşi. El a anunţat crearea unui grup special pentru a-i vâna şi a-i aresta pe terorişti.

Tokaev i-a mulţumit în mod special preşedintelui rus Vladimir Putin pentru reacţia şi ajutorul său rapide şi pentru că a trimis trupe. Îi mulţumesc în special preşedintelui rus Vladimir Putin. El a răspuns foarte rapid, şi mai ales în mod amical, apelului meu, a transmis Tokaev. El a mulţumit şi liderilor Chinei, Uzbekistanului şi Turciei pentru asistenţa acordată în stoparea revoltelor,.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel