Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova - Anatol Șalaru - a fost invitatul emisiunii #Rezist, cu Oana Stănciulescu, unde a abordat mai multe subiecte importante legate de securitatea și pacea din Europa. Pentru fostul ministru, Macron reprezintă personajul de la care se aștepta cel mai puțin să își dea seama de pericolul și lipsa de rezonabilitate de care dă dovadă Putin.
„Am ajuns în această situație din cauza oamenilor care au avansat în funcțiile pe care le au printr-un sistem birocratic, dar ei nu sunt personalități marcante. Azi nu mai avem (personalități marcante). A explodat de la cel la care mă așteptam cel mai puțin, adică președintele Franței. El a înțeles că, temporar, SUA și-au pierdut poziția de lider al lumii democratice din cauza a doi boșorogi care se ceartă între ei ca proștii - mă scuzați de expresie. Greșeala Europei a fost că a crezut că lui Putin îi va veni mintea la cap și că se vor putea înțelege. Acum, a ajuns până la ei că nu te poți înțelege cu acest tiran. Faptul că nu este dat jos Putin (pe cale pașnică) demonstrează slăbiciunea Occidentului și lipsa de idei; în Rusia există o singură soluție, care a fost sugerată și de Evgheni Prigozin anul trecut”, spune Anatol Șalaru, pentru DC News.
Singura opoziție a lui Putin este reprezentată de cei care țin o armă în mână
„Unica opoziție față de Putin o reprezintă armata ucraineană și cele 3 unități militare rusești care luptă pe teritoriul Rusiei. Aceștia sunt cei din opoziție. În rest, toată opoziția Rusiei nu este unită, duce o lipsă acută de idei și crede că Putin poate fi dat jos doar prin vot. Poporul care îl sprijină astăzi pe Putin va sprijini și următorul tiran”, a mai precizat invitatul, pentru DC News.
Rusia nu va începe un război cu NATO chiar dacă sunt trimise trupe
„Macron e un tip deosebit de inteligent. A încercat și el să meargă pe alte căi greșite - de a comunica cu Putin. Ce a făcut Macron a fost să transmită că nu există linii roșii. Franța e o putere militară, Germania nu e (dar e o putere economică). Franța are o armată formidabilă. Macron a înțeles că trebuie să pluseze și ei cum a făcut și Putin până acum. Olaf Scholz e îngrijorat de viitoarele alegeri, de a nu încălca tradiția păcii. Oricum, trimiterea trupelor franceze nu ar însemna război. Rușii nu au capacitatea acum de a începe un război împotriva NATO. Războiul modern nu e cu tancuri și obuze coreene. Războiul modern înseamnă aviație de ultimă tehnologie și alte aparaturi de ultimă oră”, a încheiat Anatol Șalaru, pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei