Scena misterelor, 11 aprilie. Cine sunt măştile care le vor da bătăi de cap vedetelor
Scena misterelor, 11 aprilie. Șase celebrități urcă joi, 11 aprilie, de la ora 20:00, pe Scena misterelor, deghizate în personaje dintre cele mai spectaculoase. Ștefan cel Mare, un Ștrumf, un Eschimos, Omul-Gorilă, Mega-Robotul și un spectaculos Chitarist vor ascunde în spatele lor personalități pe care vedetele din platou vor trebui să le ghicească.
"Lupta" pentru a descoperi cât mai multe celebrități din spatele măștilor se va da, în această ediție, între Jojo, Pepe, Diana Munteanu, Cosmin Seleși și nea Mărin Barbu, din echipa Galacticilor, și Rică Răducanu, Nicole Cherry, Dorian Popa, Rona Hartner și Andrei Duban, din echipa Starurilor. Câștigătorii ediției vor dona premiul de 1.000 de euro unei cauze umanitare.
Ștefan cel Mare, Ștrumful, Eschimosul, Omul-Gorilă, Mega-Robotul și Chitaristul vor urca pe Scena misterelor, în trei decoruri distincte, care vor aminti de Polul Nord, Charles Darwin și Teoria Evoluției, dar și de celebrul film Mad Max. Ajutoare de mască vor fi Cristian Grețcu, Crina Matei și Rodica Popescu-Bitănescu.
Cea mai spectaculoasă mască a serii
Una dintre cele mai spectaculoase măști ale serii va fi Chitaristul care, suspendat în chingi deasupra scenei, va interpreta "Thunderstruck", unul dintre hit-urile trupei AC/DC. O întâmplare neprevăzută a făcut însă ca în timpul momentului artistic efectele speciale pe care le avea chitara supradimensionată a acestuia să nu mai funcționeze. "Flăcările" au țâșnit din chitară abia după demascare, când Romică Țociu a început să se joace la ea.
De asemenea, una dintre cele mai impozante măști care a urcat până acum pe Scena misterelor va fi Mega-Robotul. Cum vedeta care s-a ascuns în spatele ei nu se putea deplasa îmbrăcată astfel pe o distanță mai mare de câțiva pași, voluminosul costum al măștii a trebuit transportat pe bucăți în spatele scenei, unde a fost asamblat.
De asemenea, vedeta a fost nevoită să stea ascunsă vreme de minute bune, tot în spatele scenei, ca să nu fie zărită de cei din platou care urmau să o ghicească.
Cine sunt celebritățile care se deghizează în această ediție, telespectatorii vor descoperi joi, 11 aprilie, de la ora 20:00, numai la Scena misterelor, show-ul prezentat de Dan Negru, alături de Romică Țociu, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News