Scenă de film horror la Galaţi! O mamă şi doi gemeni, morţi în condiţii suspecte
Data publicării:
Autor: Cristina Alexandrescu
WhatsApp
O femeie de 40 ani din Galaţi a murit duminică seara, după ce a născut doi gemeni, care au fost găsiţi, la rândul lor, decedaţi, într-un sac menajer băgat în frigider.

Femeia a fost găsită de un echipaj SMURD în stop cardio-respirator, după ce concubinul acesteia a sunat la 112. Ea nu a mai putut fi salvată.

'Au venit cei de la ambulanţă, au găsit copiii decedaţi. Nu pot să vă spun mai multe lucruri decât că noi am început cercetările şi s-a început urmărirea penală 'in rem' sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere a nou-născutului de către mamă', a declarat Vlad Grigorescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Din primele cercetări nu se exclude ipoteza ca femeia să îşi fi ucis nou născuţii iar apoi să i se fi făcut rău, după ce a născut fără supraveghere medicală. Copiii au fost găsiţi într-un sac menajer în frigider.

"Tatăl a afirmat că pacienta a născut în urmă cu câteva ore. Am solicitat să consultăm şi nou-născuţii, tatăl ne-a condus într-o altă încăpere, unde a scos, dintr-un frigider, un sac menajer şi ni l-a prezentat. La un prim consult am constat că cei doi nou-născuţi erau decedaţi, aceştia fiind de mai multe ore în frigider, în acel sac menajer. După o primă cercetare şi verificare a pacientei, aceasta nu prezenta urme de violenţă. Ne facem să ne gândim la ipoteza unei morţi de cauză medicală, o complicaţie a naşterii nesupravegheate', a precizat Liciu Călin, medic la SMURD Galaţi.

Femeia mai avea şase copii. Autopsia şi ancheta vor stabili cauzele care au dus la tragicul eveniment. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel