"Războiul" dintre chef Cătălin Scărlătescu, chef Florin Dumitrescu și chef Sorin Bontea continuă luni seara, de la ora 20.00, într-o nouă ediție "Chefi la cuțite", la Antena 1. Cea de-a treia confruntare pe echipe a sezonului şapte, va aduce cele trei echipe față în față cu o probă de gătit în care tensiunea, emoțiile și criza de timp își vor spune cuvântul. Presiunea concursului va aduce conflicte la fiecare banc de lucru, iar nervii celor trei chefi vor fi întinși la maximum, fiind la un singur pas să își piardă cumpătul.
„Suntem înainte de cel de-al treilea battle şi sunt nu negru, ci în cea mai întunecatã nuanţã de negru posibilã! Am douã probe pierdute, doi oameni plecaţi şi ai mei nu se regãsesc deloc. Şi asta pentru cã nu se pliazã unul pe celãlalt, nu au spiritul de echipã bine definit şi impregnat în creier!", se va dezlãnţui chef Scãrlãtescu, cel care ulterior va mai completa: „Îmi doresc ca dupã douã duşuri foarte reci, sã le intre ceva în cap şi mãcar sã înţeleagã ce le spun, pentru cã pânã acum au fãcut doar ce au vrut ei!".
"Am pretenţii de la ei"
De cealaltã parte, chef Dumitrescu se declarã foarte mulţumit de alegerile fãcute în bootcamp: „Mi-a plãcut cum s-a mişcat echipa, au fost foarte activi, uniţi, au vorbit foarte mult între ei! A fost o atmosferã plãcutã şi aş vrea sã repetãm asta!", în vreme ce chef Bontea a decis sã îşi motiveze puţin echipa: „Am pierdut o probã, vreau sã gãtiţi cum trebuie, vreau sã vã asumaţi ce gãtiţi!", completând: „Am pretenţii de la ei, pentru cã majoritatea sunt de meserie!".
Cum se vor descurca aceștia în fața unei noi provocări și ce bucătari vor ceda în fața presiunii unei competiții ce devine mai grea cu fiecare etapă, telespectatorii Antena 1 vor vedea luni seara, de la 20:00, într-o nouă ediție Chefi la cuțite, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor