Parlamentarul social democrat, președinta organizației județene Botoșani a Partidului Social Democrat (PSD), consideră că eliminarea TVA pentru aceste trei domenii reprezintă o măsură așteptată de toți cetățenii, indiferent de orientarea lor politică.
”Parlamentarii sunt trimiși în Parlament ca să îi reprezinte pe cei care îi votează. Ei nu merg acolo să facă opoziție de dragul opoziției. Deci fac apel la toți parlamentarii opoziției, inclusiv la cei de aici, din Botoșani, să susțină ceea ce este în interesul alegătorilor lor și să treacă peste faptul că această scutire de TVA pentru locuințe, publicitate și agricultură poartă semnătura președintelui PSD, Liviu Dragnea”, a declarat Doina Federovici, scrie Agerpres.
[citeste si]
Liderul social democrat din Botoșani a mai subliniat că inclusiv votanții PNL sau USR așteaptă cu mare interes măsurile propuse de PSD.
”Fermierii care au votat PNL așteaptă cu mare interes măsura PSD de eliminare a TVA la inputurile din agricultură. Orășenii și tinerii care au votat PNL sau USR așteaptă cu mare interes adoptarea scutirii de TVA la achiziția unei locuințe. Și sunt convinsă că presa care susține PNL sau USR, inclusiv cea care critică foarte dur PSD, va primi cu mare interes măsura propusă de președintele Liviu Dragnea de scutire de TVA la publicitatea difuzată prin mass-media”, a precizat senatorul social-democrat printr-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații