Gheorghița Amzărescu, învățătoarea din Argeș acuzată de umilirea elevului în „scandalul mărțișorul”, s-a apărat spunând că nu a folosit cuvântul „urât” și că este vorba doar despre o interpretare a vorbelor sale.
Femeia a povestit că „pe 1 martie, am intrat în clasă, am salutat copiii în mod cuviincios, ca de fiecare dată, și elevul acesta despre care s-a făcut un subiect de discuție a venit la mine când am ajuns la catedră. Într-o mână avea un mărțișor confecționat de mărime mai mare, eu am crezut că e cumpărat – și am și spus: de ce ai cumpărat? - și într-o mână cu o ciocolată. Am spus: de ce ai dat atâția bani, pentru că știu că sunt scumpe. Era de ajuns celălalt obiect. Zic: mulțumesc, pune-l pe catedră, pentru că acum nu vă mai pot îmbrățișa.”
Învățătoarea: Cuvântul „urât” nici n-a existat în exprimarea mea
În continuare, susține Gheorghița Amzărescu, „le-a lăsat pe catedră, a mers în bancă. Când a ajuns în bancă, a spus: e făcut de tatăl meu. Foarte bine, o să-l pun în vitrină. Și este în vitrina clasei, în dulap, cu atât mai mult cu cât e confecționat și îl avem aici ca model și, fiind în prima bancă, îl poți observa mereu.”
„În clasă totul a decurs normal, ca într-o zi normală, cu veselia lor de copii, cu mersul în pauză. Absolut nicio rază de tristețe.
Probabil e o interpretare. Atâta timp cât spune... prima reacție cu cuvântul „urât”, nici n-a existat în exprimarea mea, nu a existat acel cuvânt nici toată ziua. Eu nu folosesc acest cuvânt. În special în clasă nu folosesc așa ceva.”, a mai spus femeia, potrivit digi24.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță