Data publicării:

Scandalul intern din DNA, mutat la CSM. Zi decisivă

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Se anunță o zi decisivă pentru șefa DNA Laura Codruța Kovesi. Scandalul intern din DNA ar putea fi tranșat chiar astăzi în plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Procurorii Doru Ţuluş, Mihaela Iorga Moraru şi Marin Nicolae le-au trimis un memoriu judecătorilor CSM prin care arată că testarea poligraf a unui magistrat poate deschide calea către vulnerabilizarea procurorilor după ce s-a solicitat acest lucru în dosarul privind înregistrările.

Procurorii Ţuluş, Iorga şi Nicolae cer sprijinul CSM în conflictul cu Laura Codruţa Kovesi. Numărul celor care vor să plece din DNA a ajuns la opt. Şefa DNA a cerut revocarea pentru doi dintre ei. 

"Având în vedere calitatea de garant al independenţei şi imparţialităţii magistraţilor pe care o reprezintă Consiliul Superior al Magistraturii, ne adresăm dumneavoastră într-un demers legitim de apărare a statutului magistratului întrucât testarea poligraf a unui magistrat poate deveni o practică de natură a aduce grave prejudicii independenţei magistratului, fie el procuror sau judecător. Atragem atenţia asupra faptului că odată cu acest precedent se va deschide calea spre vulnerabilizarea magistraţilor", se arată în memoriul trimis de cei trei procurori către judecătorii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Procurorii spun că practic în orice situaţie în care o persoană de rea-credinţă face un denunţ la adresa unui magistrat, acesta ar putea fi testat poligraf, iar refuzul de a se supune acestei testări ar putea fi considerat ca o recunoaştere a vinovăţiei sau ca o dovadă indirectă de vinovăţie.

[citeste si]

De cealaltă parte, și șefa DNA Laura Codruța Kovesi a cerut CSM revocarea din funcție a procurorilor Mihaela Iorga şi Doru Ţuluş, ca urmare a unor neînţelegeri referitoare la dosarul deschis ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unei înregistrări dintr-o şedinţă a CSM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel