România nu este exclusă pentru prima dată de la Eurovision. După intrarea în incapacitate de plată, în 1980, Ceaușescu a suspendat plățile către EBU. După 1990, reintrarea în circuitul european a fost văzută ca o întoarcere la normalitate.

Cu toată criza din anii 90, s-au găsit fonduri pentru Eurovision. Până acum.

"Nu am discutat. (...) Asta nu înseamnă că nu o să discutăm. (...) Vom avea o discuţie şi o să vedem ce soluţii putem găsi", a afirmat premierul Dacian Cioloş, la Tulcea, luni 18 aprilie, când a fost întrebat de jurnaliști despre Eurovison. A fost un răspuns standard: amâni problema pentru care nu ai rezolvare.

Între timp, nimeni nu a mai discutat nimic. După anunțul EBU, purtătorul de cuvânt al guvernului declaraă că nu există bază legală pentru plata taxei de către guvern. Din perspectiva imaginii externe România s-a ales cu eticheta unei țări fără bani și fără capacitate administrativă.

Premierul nu a adoptat o poziție tranșantă. Putea, de exemplu, să pună în discuție participarea la Eurovision.

Sunt români care ar prefera ca banii pentru EBU, în cazul în care statul achită nota de plată, să fie folosiți pentru achiziția unor opere de artă, în loc să fie dați pentru un spectacol fără valoare artistică. Modul de vot la Eurovision i-a dezamăgit pe mulți telespectatori, care cred că nu are rost să participi la un concurs unde nu ai șanse să câștigi, din cauze geopolitice.

De cealaltă parte, există un public care apreciază spectacolul Eurovision și care dorește ca România să participe. Audiențele competiției sunt cele mai mari ale TVR.

De remarcat că datoria TVR către EBU este de 16 milioane de franci elveției. Iar sumele pe care angajații TVR le-au câștigat în instanță, ca indexări, sunt comparabile: 62 milioane de lei. Nu se știe de ce, în loc de Eurovision, telespectatorii nu se uită la sindicaliștii din TVR. Sau, tocmai asta este problema...

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News