Data publicării:
Premierul Ciucă i-a cerut ministrului Budăi să se vadă de urgenţă cu sindicaliştii / Dan Cărbunaru: Discuţiile trebuie finalizate până în şedinţa de Guvern de miercuri
Purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Dan Cărbunaru, va susține o conferință de presă pe tema educației.
Update: Conform mai multor surse liberale, premierul Ciucă i-a cerut lui Marius Budăi, ministrul Muncii, să se întâlnească de urgenţă cu sindicaliştii din Educaţie, luni, 29 mai, pentru ca legea salarizării să poată fi terminată cât mai repede.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat că, începând de luni, ministrul Muncii, Marius Budăi, începe în mod accelerat dialogul cu reprezentanţii sindicatelor, mai întâi cu cei din Educaţie, apoi cu sistemul sanitar, transporturi, cu privire la noile grile ale viitoarei legi a salarizării din sistemul bugetar.
"Din dispoziţia domnului prim-ministru Nicolae Ciucă, începând de mâine, ministrul Muncii, Marius Budăi, începe deja dialogul cu reprezentanţii sindicatelor. Desigur, începând cu cei din Educaţie, dar nu numai, pentru noile grile ale viitoarei legi a salarizării. Am anunţat deja zilele trecute accelerarea calendarului, devansare sa pentru data de 15 iulie. Era fixat ca termen în PNRR pentru sfârşitul acestui an, în decembrie, dar iată că 15 iulie este termenul asumat la nivelul Guvernului pentru a avea noile grile ale salarizării personalului din sistemul bugetar. Pentru a câştiga timp, deoarece 15 iulie este termenul până la care experţii Băncii Mondiale sunt aşteptaţi să-şi prezinte opinia, analizele şi viziunea privind cum ar trebui să arate noile grile ale salarizării din sistemul public, în paralel, pentru a reuşi să comprimăm cât mai mult etapele necesare pentru a ajunge la o variantă finală şi corectă a sistemului de salarizare publică din România, ministrul Muncii va începe de mâine consultările, discuţiile, dialogul cu reprezentanţii sindicatelor din toate domeniile, începând cu Educaţia", a spus Cărbunaru duminică, într-o conferinţă de presă.
Acesta a precizat că, până la şedinţa de Guvern de miercuri, acest dialog trebuie finalizat.
"Ce aş vrea să vă mai spun este că, până miercuri, când va avea loc şedinţa de Guvern, premierul a cerut ministrului Muncii ca acest dialog să se realizeze accelerat cu toţi reprezentanţii sindicatelor, începând cu Educaţia, aşa cum ne-am angajat. Educaţia este pentru acest Guvern o prioritate şi se va păstra ca prioritate la nivel naţional şi în viziunea pe care viitorul program de guvernare, care va deveni lege prin votul în Parlament, o să-l consfinţească. Aceasta din perspectiva garanţiilor necesare pentru sistemul educaţional, în contextul în care întregul dialog care s-a purtat până acum a avut în vedere nevoia de a oferi aceste garanţii, că salariile profesorilor, salariile celor din sistemul educaţional se vor regăsi la un nivel superior. (...) Mâine începe dialogul Guvernului prin intermediul ministrului Muncii cu toate categoriile sindicale, începând cu Educaţia, va continua cu cei din sistemul sanitar, cu cei din transporturi, cu toţii, astfel încât miercuri, la şedinţa de Guvern să poată avea loc o discuţie, o analiză în interiorul Executivului privind formula optimă privind salarizarea în sistemul bugetar", a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului, citat de Agerpres
- ştirea iniţială -
„Bună ziua. Activitățile derulate de Guvernul României pentru a rezolva problemele semnalate de liderii sindicatelor din Educație au continuat și în aceste două zile. Sunt în măsură să vă prezint continuarea implementării măsurilor pe care guvernul le-a anunțat în aceste zile în care dialogul permanent pe care l-am derulat. Dialogul a generat iată și implementări ale măsurilor așteptate.
Astăzi voi anunța faptul că Guvernul a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic. Repet, în contextul discuțiilor care s-au purtat. Voi prezenta măsurile”, a spus Dan Cărbunaru, duminică după-amiază.
2.500 de lei până la finalul anului pentru personalul didactic și personalul nedidactic auxiliar
„Este un efort bugetar care depășește suma de 700 mil. lei cu resurse europene – 410 mil. euro bani europeni din Programul Educație și Ocupare din 2021-2027, respectiv 310 mil. lei din bugetul național. Așadar, 720 mil. lei care se vor adăuga la cele 300 mil. lei alocate pentru majorarea veniturilor personalului nedidactic din anexe, lucru care s-a întâmplat deja vineri. Împreună sunt 1,02 miliarde de lei pe care Guvernul îi alocă.
Sunt 273.532 de beneficiari – practic toți angajații din sistemul de învățământ – care vor primi în mod diferențiat următoarele sume:
Cei 2.500 lei care reprezintă măsuri de susținere sub formă de primă pentru personalul didactic și nedidactic auxiliar. Banii vor fi primiți în iunie și octombrie.
1.000 lei pentru personalul nedidactic. Banii vor fi primiți în iunie și septembrie.
Acest nou pas este dovada faptului că Guvernul tratează cu mare seriozitate nevoile reale, așteptările oamenilor care lucrează în sistem și, desigur, ține cont de o serie întreagă de realități”, a adăugat el.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, susţine duminică, începând cu ora 12,00, un briefing pe tema Educaţiei. Briefingul va fi transmis LIVE pe DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News