Urmărește emisiunea live
Scandal pedofilie. Un "program de despăgubire" pentru minorii abuzaţi de preoţi
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
Şase dieceze din California, printre care şi cea din Los Angeles, au anunţat marţi un "program de despăgubire" pentru minorii care au fost abuzaţi sexual de membri ai clerului, însă numai ca o alternativă la acţiunile în justiţie, relatează miercuri AFP. 

"Această nouă iniţiativă urmăreşte să ofere sprijin pastoral şi financiar oricărei persoane care a fost abuzată sexual de un preot catolic pe când era minor", a explicat într-o scrisoare către credincioşi arhiepiscopul din Los Angeles, Jose Gomez. 

Potrivit acestuia, dieceza sa oferă deja ajutor şi sprijin pentru "victime de ani de zile" şi "va continua să facă acest lucru". 

"Înţelegem însă că unii sunt reticenţi să se adreseze Bisericii pentru a obţine ajutor. Sperăm că acest nou program va oferi acestor oameni o şansă de a se recupera şi de a se vindeca printr-un program independent", care va fi gestionat de doi mediatori care administrează deja iniţiative similare în alte părţi ale SUA, precum New York şi Pennsylvania, a mai spus arhiepiscopul din Los Angeles.

Se aplică pentru faptele prescrise


Potrivit oficialilor clerului din California, acest fond de despăgubire va fi deschis tuturor victimelor abuzurilor comise de preoţi, indiferent că sunt imigranţi care locuiesc ilegal în Statele Unite sau victime care nu se mai pot prezenta în justiţie din cauză că faptele s-au prescris.

Victimele nu vor avea nevoie de un avocat. Procesul va fi gratuit şi se va derula pe cale "amiabilă", respectând viaţa privată a victimelor.

În total, cele şase dieceze implicate în această iniţiativă reprezintă aproximativ 10 milioane de catolici din California, unde locuiesc numeroşi credincioşi proveniţi din America Latină.

În Statele Unite, ca şi în alte părţi ale lumii, Biserica Catolică traversează o criză profundă de încredere din cauza dezvăluirilor privind agresiunile sexuale, în special asupra minorilor, comise zeci de ani de preoţi, mult timp acoperite de superiorii lor ierarhici.

Multe cazuri au fost aduse în instanţă sau au făcut obiectul unor tranzacţii financiare confidenţiale.

Vezi și: Vaticanul, chemat în instanță pentru abuzuri comise de preoți

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel