Scandal pe Arena Națională. Ministerul Dezvoltării spune că Răzvan Sava a dezinformat opinia publică
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice afirmă, într-un comunicat, că primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a dezinformat opinia publică cu privire la subiectul funcționării Arenei Naționale, deoarece documentația pentru modificarea agrementului tehnic, emis încă din 16 februarie, a fost depusă abia pe 4 martie.
"Deși avizul și agrementul au fost semnate și certificate încă din februarie 2016, agrementul tehnic pentru membrana arhitecturală tip copertină a fost ridicat de la Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcții de către reprezentantul ICECON SA în data de 03.03.2016, fapt care arată că situația Arenei Naționale nu a reprezentat, până la această dată, o prioritate pentru Primăria Municipiului București", se arată într-un comunicat transmis, duminică, de MDRAP.
De asemenea, Ministerul îi cere primarului interimar să comunice public dacă are o altă soluție pentru redeschiderea Arenei Naționale.
MDRAP menționează că deși în urma testelor efectuate, copertina tip Duraskin a obținut clasa C de certificare, prin expertiza întocmită în 2014 de expertul inginer tehnic Dan Dumitrescu, s-a totuși concluzionat că arderea membranei nu afectează structura metalică de susținere, "că încadrarea în clasa C este acceptabilă și, în această situație, prezintă siguranță pentru utilizatori".
În acest sens, este citat și art 47, alin. 3 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr.163/2007, conform căruia: "Pentru construcțiile existente, expertizele tehnice de securitate la incendiu, efectuate în situațiile în care, justificat tehnic, nu pot fi respectate prevederile reglementărilor tehnice, stabilesc, în funcție de riscurile de incendiu actualizate, măsuri alternative care să asigure nivelurile de performanță pentru securitatea la incendiu, stabilite prin reglementări tehnice specifice"
De asemenea, expertul Dan Dumitrescu, care a participat la ședințele organizate în perioada ianuarie — februarie 2016, cu participarea reprezentanților PMB, IGSU, ISU București și MDRAP, a întocmit o completare a raportului de expertiză prin care aduce următoarele precizări: "Stadionul Național nu prezintă, chiar în caz de aprindere a membranei, risc pentru utilizatorii acestuia".
[citeste si]
"Pentru construcția atipică a unui stadion, clasificarea C-s3,d0 este corespunzătoare; Arena Națională este o construcție existentă și în cazul în care nu pot fi îndeplinite unele prevederi ale normativului P118-99 (normativ de siguranță la foc) se vor asigura măsuri compensatorii de siguranță la foc; Expertul propune măsuri compensatorii imediate și măsuri ulterioare", a menționat MDRAP.
Ministerul mai precizează că abia pe 4 martie asocierea JV Max BOGL — Astaldi a solicitat Institutului de Cercetări pentru Echipamente și Tehnologii în Construcții — ICECON S.A. București modificarea agrementului tehnic, iar această solicitare va fi analizată pe 14 martie în Comisia de avizare.
MDRAP reamintește că Agrementul privind copertina stadionului a fost elaborat de către ICECON S.A. București și a fost analizat în ședința din data de 16 februarie a Comisiei de avizare nr.1 a agrementelor tehnice în construcții.
În baza avizului favorabil al acestei Comisii, Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcții (CTPC), organism constituit pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), a emis pe 16 februarie avizul tehnic pentru agrementul pentru copertine tip Duraskin clasa C.
Pe 24 februarie, titularul de agrement — asocierea JV Max BOGL-Astaldi — a depus la MDRAP noi rapoarte de clasificare privind reacția la foc a materialului respectiv. Două zile mai târziu, președintele CTPC, Cezar Radu Soare, secretar de stat în cadrul MDRAP, a răspuns că pentru completarea/modificarea documentației în baza căreia a fost emis agrementul este necesar să se adreseze laboratorului agrementului tehnic competent (ICECON SA).
Pe 4 martie, titularul de agrement, asocierea JV Max BOGL — Astaldi, a solicitat ICECON SA București modificarea agrementului tehnic, prin înlocuirea rapoartelor de clasificare la foc rezultate în urma analizelor efectuate la IGSU — Centrul Național pentru Securitate si Incendiu și Protecție Civilă (acreditat național) cu rapoarte de clasificare cu rezultate superioare emise de către laboratorul de testare CSI SpA Italia, laborator acreditat, notificat la Bruxelles.
Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, i-a solicitat, vineri, vicepremierului Vasile Dîncu accelerarea procedurilor în urma cărora Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să elibereze agrementul privind materialul din care este realizat acoperișul de la Arena Națională.
"S-au făcut niște teste în România, din care a rezultat că acel material este clasificat clasa C, adică arde ca hârtia. Producătorul materialului respectiv a făcut niște teste într-un laborator în Italia — un laborator acreditat și notificat la Bruxelles — a venit cu rezultatul testelor pe acel material. A rezultat că el se clasifică în clasa B. Acest material a fost depus la Ministerul Dezvoltării pentru obținerea agrementului, pe data de 24 februarie 2016. Așteptăm de la Ministerul Dezvoltării să îl analizeze și în funcție de decizia pe care o va lua, să vedem: avem agrement sau nu", a spus edilul, joi.
Vasile Dâncu: Există condiții pentru ca meciul România-Spania să se joace pe Arena Națională
Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat vineri, la Zalău, că există toate condițiile pentru ca meciul de fotbal România-Spania să se joace la București, pe Arena Națională, existând numai problema acceptului Primăriei.
"O să-i răspund mai complex domnului Sava, pentru că nu am vrut să frâng de la început cariera politică a unui tânăr politician. Am adunat trei ministere care au lucrat la o soluție, ISU, Inspectoratul de Stat în Construcții, am lucrat împreună și cu reprezentanți ai primăriei pentru a face împreună un dosar de câteva sute de pagini privind organizarea securității spectatorilor la meciul respectiv. Aveam toate condițiile, ne pregăteam să anunțăm acest lucru și în ultimul moment a venit domnul primar și ne-a spus că dacă nu-i dăm autorizație sau dacă nu schimbă legea pentru ca el să primească autorizație atunci el nu este de acord cu asta, pentru că el vrea să respecte legalitatea întru totul. Adică a vrut să devină o statuie a legalității întruchipate, să ne arate pe de o parte că vechiul primar nu a făcut lucrul care trebuie pentru stadion și alte chestiuni în prag de campanie. Ne pare rău că un tânăr politician are o asemenea tratare a unei probleme publice foarte importante", a afirmat Vasile Dîncu.
Vicepremierul a subliniat că în acest moment se pune doar problema acceptului Primăriei Capitalei.
'Noi am pregătit toate acele documente. O să facem publice și alte aspecte legate de asta. Deci există în acest moment toate condițiile pentru ca să se desfășoare meciul cu Spania în 27 martie, la București. Este numai problema acceptului Primăriei. (...) Domnul primar încearcă mai degrabă să caute ceva politic, dar noi nu putem schimba legea prin care să optimizăm, să spunem așa, populismul candidaților din campanie și nici nu putem să eliminăm lipsa de curaj a celor care se gândesc în primul rând la cariera lor politică și nu se gândesc la oameni și la cetățenii din orașele respective", a menționat vice-premierul Vasile Dâncu. (Sursa: Agerpres)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News