Scandal ouă contaminate. Francezii caută probe privind un al doilea insecticid
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Birou vandalizat cu oua
Birou vandalizat cu oua
După fipronil, un al doilea insecticid interzis în fermele de păsări, amitrazul, ar fi fost folosit în mai bine de zece ferme de găini ouătoare, relatează AFP.

Ministerul Agriculturii al Franței a anunţat că sunt căutate în prezent urme ale acestei substanţe la ouăle din țară.

"În afară de fipronil, am dorit să facem bilanţul asupra ansamblului tratamentelor antiparazitare, în lupta împotriva păduchelui roşu al găinilor, practicate în fermele franceze. Asta cu ocazia intensificării acestor anchete, care trebuie să se încheie la sfârşitul lui august, după ce am primit informaţii în două departamente cu privire la utilizarea amitrazului în un pic mai mult de zece ferme", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la minister directorul general adjunct însărcinat cu Alimentaţia, Loic Evain.

Evain a precizat că amitrazul nu a fost folosit în mod direct asupra găinilor, ci drept dezinfectant în perioada de curăţenie, după plecarea păsărilor la finalul producţiei şi sosirea altora.

Spre deosebire de fipronil, a cărui utilizare este interzisă în producţiile animale, amitrazul este autorizat că medicament veterinar în tratamentul antiparazitar al rumegătoarelor, porcilor şi albinelor.

"El nu are aurtorizare de punere pe piaţă în filiera păsărilor, indiferent că este vorba despre tratamentul animalelor ori dezinfectarea imobilelor goale în care sunt crescute, deoarece niciun dosar de cerere nu a fost depus la Comisia Europeană", precizează ministerul Agriculturii din Franța.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel