Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Scandal monstru în Ungaria. Paula Ungureanu, atacată în cel mai brutal mod

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Sport
WhatsApp
Paula Ungureanu
Paula Ungureanu

Campioana europeană, CSM București a eliminat formația maghiară Ferencvaros după ce a învins cu (27-26) la Budapesta. În partida tur de la București, CSM se impusese cu (30-25). Astfel, CSM s-a calificat în semifinalele Champions League.

Partida a fost însă una extrem de tensionată. Organizatorii au fost nevoiți chiar să oprească jocul pentru a face un apel la calm, după ce fanii unguri au atacat handabilistele românce. 

Pe lângă injurii, fanii maghiari au aruncat din tribună cu monezi, brichete și cu tot ce le-a stat la îndemână, în românce. Cel mai mult a avut de suferit portarul Paula Ungureanu, care a fost scuipată de suporterii maghiari aflați în spatele portii. Jocul a fost oprit pentru câteva minute, portărița noastră explicând oficialilor că este inadmisibil să se întâmple asta.

Per Johansson, antrenorul suedez al CSM-ului, a avut o reacție extrem de dură pe un cont de socializare. Acesta a acuzat xenofobia și metodele fasciste, precizând chiar că în Paula Ungureanu a fost aruncat un litru de urină. Unele surse precizează că e vorba de bere.

"Performanța din aceste două debyuri est-europene m-a făcut să lăcrimez, dar sunt și dezamăgit de lumea bolnavă în care trăim, o lume în care ura este în creștere. În Ungaria xenofobia şi fascismul sunt acceptate în proporţie de peste 50 la sută.

A fost mai mult decât sport și mai mult decât Ferencvaros contra CSM. A fost Ungaria contra România, două ţări care se urăsc, iar ura a fost înfricoşător de reală.

Portarul nostru, Paula, a primit un litru de urină în cap, zece monezi şi trei brichete, iar 5.000 de fasciști, nazişti și ultrași i-au strigat: «Du-te acasă ţigan, animal, orfan!» Nu am putut merge un metru fără a fi însoțiți de poliție", a scris antrenorul lui CSM pe o rețea de socializare, potrivit GSP.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel