Data publicării:

SCANDAL la TVR! Se cere DECAPITAREA lui Mircea Radu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Se cere demiterea lui Mircea Radu!

Sindicaliştii MediaSind din TVR solicită demiterea şi anchetarea lui Mircea Radu, şeful comunicării din Televiziunea Naţională, după ce vedeta ar fi falsificat declaraţia de avere. Mircea Radu ar fi încasat aproape 25.000 de euro pentru emisiunea Down The Road, însă în prima declaraţie de avere a trecut doar jumătate din sumă. 

”În declarația rectificativă depusă la ANI, fosta vedetă confirmă că suma reală primită de la TVR pentru emisiunea Down The Road este de 112 574 lei, față de cea declarată inițial, 64 670 lei!    

Informațiile publicate de către MediaSind TVR în data de 27 august 2020 (amănunte aici: MediaSind TVR solicită ANI și DNA să cerceteze neconcordanțele flagrante din declarația de avere a șefului Serviciului Comunicare din TVR! ) referitoare la inadvertențele existente în declarația de avere a șefului Serviciului Comunicare, Relații Publice și Protocol din Societatea Română de Televiziune, Mircea Aurelian Radu, au fost confirmate chiar de fosta vedetă. După dezvăluirile apărute și în presă, acesta a depus la Agenția Națională de Integritate o declarație de avere rectificativă în care recunoaște că suma reală primită pentru prezentarea emisiunii Down The Road este dublă față de cea declarată inițial, și anume 112 564 lei față de 64 670 lei!

Având în vedere informațiile false cuprinse în declarația de avere și contractul de drepturi de autor  pentru emisiunea Down The Road – Aventura, încheiat  de TVR cu fosta vedetă TV Mircea Aurelian Radu, actual coordonator cu atribuții de șef Serviciu Comunicare, Relații Publice și Protocol din Societatea Română de Televiziune și consilier pe probleme de management al președintelui director general al SRTV, Doina Gradea, MediaSind TVR a cerut public ANI și DNA să investigheze aceste inadvertențe flagrante.

MediaSind TVR cere conducerii TVR demiterea de urgență a lui Mircea Radu din toate funcțiile deținute în TVR, iar Comisiilor de specialitate ale Parlamentului demararea unei anchete privind condițiile în care s-a încheiat un asemenea contract plătit cu sume discreționare din bani publici.

Este revoltător faptul că administrația Gradea atribuie contracte, din bani publici, de cele mai multe ori pe sume consistente, unor realizatori externi, în timp ce peste 80 la sută din profesioniștii din TVR sunt plătiți la minimul grilei de salarizare! Este la fel de revoltător ca administrația TVR să cheltuiască milioane de euro pentru colaboratori sau pentru diverse case de avocatură, în timp ce studiourile teritoriale, inclusiv TVR din Republica Moldova, sunt subfinanțate, neavând un buget pentru investiții!”, a transmis departamentul de comunicare MediaSind TVR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel