Data publicării:

Scandal la o școală catolică. Papa Francisc, întâlnire cu mai mulți cardinali

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Papa Francisc susţine vaccinarea şi denunţă 'informaţiile nefondate'
Papa Francisc susţine vaccinarea şi denunţă 'informaţiile nefondate'

Papa Francisc s-a întâlnit cu cardinali canadieni, pe fondul unui scandal vizând o fostă şcoală catolică.

Papa Francisc s-a întâlnit sâmbătă cu cei doi cardinali canadieni de la Vatican, în contextul în care Canada este în stare de şoc după descoperirea rămăşiţelor a 215 copii pe terenul unei foste şcoli rezidenţiale pentru copii indigeni administrate de Biserica Catolică, informează Reuters, scrie Agerpres. 

Întâlnirile cu cardinalii Michael Czerny şi Marc Ouellet au avut loc separat, a precizat Vaticanul.

Ouellet se întâlneşte cu papa în fiecare sâmbătă în calitatea sa de prefect al Congregaţiei pentru Episcopi, însă Czerny, expertul Vaticanului în materie de migranţi şi refugiaţi, nu are programată o astfel de întâlnire săptămânală.

Ce spun sursele diplomatice



Deşi Vaticanul nu a declarat ce anume s-a discutat în aceste audienţe private, surse diplomatice susţin că ar fi extrem de neobişnuit ca evenimentele recente din Canada să nu fi apărut pe agenda discuţiilor.

Aceste audienţe au loc în contextul în care numeroşi canadieni au solicitat papei Francisc să îşi ceară scuze oficial pentru rolul Bisericii Catolice în administrarea acestor şcoli rezidenţiale, care au funcţionat între 1831 şi 1996, şi au fost conduse de mai multe confesiuni creştine în numele autorităţilor.

Sistemul şcolilor rezidenţiale din Canada, care a separat forţat copiii indigeni de familiile lor, a constituit un genocid cultural, conform concluziilor unei anchete din 2015, care a durat şase ani.

Ce arată ancheta



Ancheta a documentat abuzuri fizice, violuri, cazuri de malnutriţie şi alte atrocităţi suferite de mulţi dintre cei 150.000 de copii înscrişi la acest tip de şcoli. Ancheta a constatat, de asemenea, că peste 4.100 copii au murit în perioada frecventării acestor şcoli rezidenţiale.

Moartea celor 215 copii, îngropaţi pe terenul fostei şcoli rezidenţiale Kamloops din Columbia Britanică, închisă în 1978, se pare că nu a fost inclusă în acest bilanţ şi nici nu a fost documentată până la această descoperire.

În 2008, guvernul canadian şi-a cerut scuze oficial pentru acest sistem de educaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel