Data publicării:
Scandal la Fed Cup. Ilie Năstase, DAT AFARĂ din arenă
La meciul România - Marea Britanie, din play-off-ul de menținere/promovare în Grupa Mondială 2 a Fed Cup, Ilie Năstase a fost eliminat de pe bancă și nu a fost lăsat să rămână nici măcar în tribună, fiind escortat în afara arenei de oamenii de ordine.
Din câte se pare, ar fi fost vorba de comentarii la adresa arbitrului de scaun, după un schimb mai lung, în timpul căruia căpitanul nejucător al României ar fi vorbit în mai multe rânduri. De asemenea, a luat și apărarea publicului, acuzat de asemenea de atitudine nesportivă, scrie digisport.ro.
"Normal că vorbesc, nu suntem la operă!", a spus Năstase.
De asemenea, a folosit un limbaj jignitor la adresa jucătoarelor Marii Britanii. Atunci când arbitrul de scaun i-a atras atenția în acest sens, Ilie Năstase a folosit o expresie jignitoare și la adresa lui.
După scoaterea din arenă a lui Ilie Năstase, s-a mai jucat un game, înainte ca adversara Soranei Cîrstea, Johanna Konta să izbucnească în lacrimi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News